Cine este băiatul orfan care i-a hăcuit pe singurii oameni care l-au iubit. „A fost pregătit să le taie gâtul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa groazei. Aici au fost ucişi cei doi bătrâni şi fiica lor. FOTO.I.S.

Un triplu asasinat s-a petrecut luni seara, pe strada Mihail Sadoveanu din Călăraşi. Victimele sunt Nicolae şi Tudoriţa Popescu, de 82 şi 80 de ani, alături de fiica lor, Vasilica, în vârstă de 58 de ani. Suspecţii, care au fost şi reţinuţi pentru 24 de ore, sunt doi tineri de 17 ani, Dan Alexandru şi Valentin Bivolaru, primul aflat în prezent în grija Centrului de Plasament Perişoru.

Legătura lui Dan Alexandru cu familia Popescu porneşte de la faptul că băiatul a fost dat în plasament în trecut Vasilicăi, fiica familiei.

Locuitorii de pe strada Mihail Savodeanu care cunoşteau familia spun că nu sunt miraţi de un astfel de sfârşit, pentru că Dănuţ, copilul orfan crescut de cei trei, le crea numai probleme. Nu o dată intrase peste ei în casă şi chiar îl lovise pe bătrân ca să-i dea bani. „Mie îmi era şi frică să mă întâlnesc pe stradă cu el. Era într-un du-te-vino, parcă era turbat. Am auzit prin cartier că s-ar fi drogat, dar de văzut nu l-am văzut.

Mereu fura, avea tot felul de dosare penale, iar nea Nicu îl ierta de fiecare dată. Şi când le făcea scandal şi intra pe geam să fure din casă îşi tot retrăgea plângerea, iar de la Centrul de plasament îl sfătuiau să-i mai acorde o şansă băiatului. L-au crescut de când avea trei luni, dar când a împlinit 14 ani, văzând că nu se mai înţeleg cu el, că nu mai merge la şcoală, au renunţat să-l mai ţină. Cu multe rugăminţi de la Centrul de plasament l-au reprimit. Uite ce s-a întâmplat“, spune Marioara Bănăţeanu, prietenă de familie cu victimele. 

Vecinii mai spun că de multe ori tânărul venea cu alţi prieteni în cartier şi furau tot ce puteau. „Ieri a fost zi de pensie, la 12 a venit poştaşul cu banii. Sigur asta au urmărit, pentru că toată ziua a fost trafic la familia Popescu. Dănuţ venea, pleca. Alţi doi băieţi îl aşteptau în stradă. Cine s-ar fi gândit ce urma să se întâmple“, mai spune Marioara Bănăţeanu.

„Au fost pregătiţi să le taie gâtul“

O altă vecină spune că şi-a dat seama că totul a fost premediat. „Eu i-am spus vecinului că nu au soartă bună cu el. De câte ori venea, Dănuţ întrerupea curentul de la tabloul electric. Aşa a fost şi aseară. Beznă, beznă. Au fost pregătiţi să le taie gâtul. De mult ori a venit nea Nicu la mine să mă ntrebe dacă am curent, până când ne-am dat seama că Dănuţ e de vină“, spune o altă vecină. 

Luni seară nimeni însă nu a auzit nimic. Vecinii spun că cele trei victime au fost găsite decedate şi pentru niciunul nu s-a mai putut face nimic. Nicolae Popescu era căzut în hol, soţia, în pat, iar fiica lor de 58 de ani, care suferea de o uşoară pareză, era într-o altă cameră. „Au atacat după un plan, nu la întâmplare, criminali adevăraţi! Au intrat peste ei pe întuneric şi le-au tăiat gâtul“, susţine un alt vecin.

Vecinii mai spun că Nicolae Popescu a lucrat o viaţă la Combinatul de Celuloză şi Hârtie. A fost maistru, iar la bătrâneţe se ocupa de gospodărie. „Erau respectuoşi şi foarte plăcuţi, aveai ce discuta cu ei. Au doi copii, o fiică, Ica, aşa cum îi spuneam noi, şi un băiat. Ica l-a luat la început în plasament pe Dănuţ, dar copilul a crescut şi şi-a dat arama pe faţă. Nu pot să cred ce-a făcut, îl ştiu de când era mic, în cărucior. Niciodată nu i-a lipsit nimic“, spune şi Cornelia Dumitru, o altă vecină.

Conform anchetatorilor, Dan Alexandru şi Valentin Bivolaru, sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor etnobotanice, şi-au ucis victimele cu mai multe lovituri de topor, cuţit şi briceag. Au furat din casă bani şi bijuterii şi au plecat cu maşina familiei, un Opel parcat în faţa porţii. Cei doi sunt acuzaţi de omor calificat şi furt de folosinţă, iar primul dintre ei -şi pentru conducere fără permis.

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi spun că Dan Alexandru era rebel, nu s-a acomodat cu regulile din centru şi fugea frecvent, dar că familia Popescu, cu care el păstrase legătura, nu a cerut ajutorul instituţiilor statului.

 „Dănuţ era în perioada de învoire de la Centrul de plasament Perişoru, la cererea familiei Popescu. A avut mai multe furturi şi conducere fără permis, tot de la ei luase maşina. A fost reţinut 30 de zile, dar familia şi-a retras apoi plângerea, au zis că se ocupă de el o perioadă“, a spus Lavinia Grosu, director al DGASPC Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mitul „Grasă şi frumoasă“. Metode de slăbit din alte timpuri: de la scaunul electric la dormitul agățat în frânghii și hipnotism
„E moarte lentă”. Românul care și-a dat demisia de la Amazon: „Am clacat psihic, m-a terminat. Am plecat”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”