Ce înseamnă expresia „a se duce pe apa sâmbetei”. Legătura cu râul morţilor şi cu ziua plină de farmece

De câte ori etichetăm o pierdere ca fiind dusă “pe apa sâmbetei”, reiterăm de fapt concepţia populară care distingea zile faste, precum lunea şi joia, când era bine să fie început un lucru, şi zile nefaste, marţea şi sâmbăta, nerecomandabile pentru o călătorie sau pentru a începe o construcţie.

“Îndeosebi sâmbăta era considerată o zi plină de taine şi farmece, cu cele mai multe ceasuri rele şi asociată în general cu sfârşitul, nu numai al săptămânii, ci şi al vieţii. Din acest motiv, a fost consacrată ca zi a diverselor acte religioase oficiate în memoria decedaţilor.

În practica populară, specialiştii au constatat că, în aşteptarea zilei sfinte de duminică, ţăranii se îmbăiau şi îşi spălau hainele, iar apa de sâmbătă, colectoare de impurităţi, o aruncau cât mai departe de casă, pentru ca acele însuşiri negative şi ceasuri rele ale sâmbetei să nu se mai întoarcă niciodată în gospodăria respectivă, se menţionează în “Micul dincţionar academic, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2003.

Conotaţia negativă se regăseşte şi în frazeologismul “a purta sâmbetele cuiva”, prin care se înţelege “a urî, a purta pică, a căuta să-i facă rau cuiva”, etc.
Expresia „a se duce pe apa sâmbetei”, care are înţelesul de: a dispărea, a se pierde definitiv şi ireversibil, a se prăpădi, provine dintr-o legendă din Moldova, în care se povesteşte „despre o apă care fierbea încontinuu şi numai în ziua de sâmbătă se potolea, vărsându-se printr-un râu în iad”.

Râul de flăcări

Apa Sâmbetei sau Apa Morţilor, cum i se mai spune, patronată de Sfânta Sâmbătă, personaj care apare în nenumărate basme româneşti, este hotar între lumea aceasta şi lumea de dincolo. Pe câteva insule, numite Ostroavele Albe, locuiesc Blajinii, consideraţi a fi primii oameni de pe Pământ. La început, la izvor, apa este limpede, dar, pe măsură ce înconjoară de trei/şapte sau nouă ori Pământul, îndreptându-se spre Sorbul Pământului, pentru a se vărsa în Iad, devine tot mai tulbure, transformându-se, în final, în râu de flăcări, notează Victor Kernbach, în Mitologie română.

După Tudor Pamfile, etnolog şi foclorist român de renume, în credinţa populară lucrurile care nu pot fi date de pomană şi care trebuiesc ferite de spurcare (obiectele sfinte dar vechi, precum: icoane de lemn mâncate de cari, candele crăpate, sfeşnice, rămăşiţe de lumânări şi altele) sunt aruncate pe apa Sâmbetei care le va duce pe lumea cealaltă, a morţilor.
Din această credinţă au derivat blestemul Du-te (duce-te-ai) pe apa sâmbetei! cu sensul de „a muri” şi expresia a se duce pe apa sâmbetei cu sensul de „a se pierde, a se irosi, a se prăpădi, a se distruge”.
 

Vă recomndăm şi:

De unde vine expresia „colac peste pupăză“. Ce legătură are cu fertilitatea şi cu ritualul de înmormântare

Expresii româneşti explicate. „A-şi lua inima-n dinţi“ şi „a spăla putina“ printre cele mai autentice. Ce sensuri haioase au căpătat unele locuţiuni verbale

24 dintre cele mai amuzante expresii româneşti, pe înţelesul străinilor