VIDEO Zeci de localnici au mâncat din ghiveciul preparat de gospodinele din Săpoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au muncit tot anul iar acum văd cu satisfacţie cum li se umplu cămările. Gospodarii din localitatea buzoiană Săpoca, unul dintre cele mai mari bazine legumicole ale Munteniei, de unde provine renumita ceapă de apă de Buzău, au aratăt astăzi că se mândresc cu recoltele lor. Câteva zeci de localnici au asteptat cu nerăbdare ca gospodinele să pregătească porţiile de ghiveci din legumele zonei cu carne de porc.

Ca să arate cât de bune sunt legumele lor, gospodinele din Măteşti şi Săpoca au avut de pregatit pe loc cazane intregi cu ghiveci. Cinci echipe a câte cinci doamne s-au luat la întrecere, iar fiecare a ţinut să aplice în concursul culinar micile secrete deprinse în familie.

Ghiveciul se ţine câteva ore la foc. În aşteptarea ospăţului, oamenii au vizitat standurile cu legume. Principalii legumicultori din Săpoca au ocupat încă de dimineaţă tarabele de pe terenul de fotbal al comunei, în speranţa ca îşi vor vinde rapid puţinele recolte obţinute anul acesta.

După două ore, mâncarea a fost gata iar zeci de pofticioşi au luat cu asalt standurile gospodinelor.

Sărbătoarea recoltei din Săpoca şi-a format în cei cinci ani de existenţă câteva zeci de clienţi fideli, care îşi fac aprovizionarea pentru cămară direct de la producătorii de aici. Ediţia din acest an a Paradei Gospodarilor din Săpoca a cuprins şi un spectacol folcloric, susţinut de artişti buzoieni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare