VIDEO Tinerii care şi-au pierdut viaţa în accidentul de la Mărăcineni au ajuns în mormânt, la o zi distanţă unul de celălalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia, prietenii şi cunoscuţii din satul Focşănei, comuna Vadu Paşii, l-au condus la mormânt pe Robert Pană, tânărul care şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în localitatea buzoiană Mărăcineni. Cu o zi înainte a fost îngropat şoferul, Nicuşor Vasile, în vârstă de 24 de ani, din aceeaşi localitate.

Oamenii prezenţi la înmormântarea spun că încă nu pot realiza amploarea tragediei care a lovit familiile celor doi tineri. 

La funeralii au participat zeci de prieteni ai lui Robert Pană care au ţinut să-l conducă pe ultimul drum. Mulţi dintre ei fuseseră cu o zi înainte şi la înmormântarea lui Nicuşor Vasile, care a avut loc în acelaşi sat.

În urma necropsiei, s-a stabilit că cei doi tineri care şi-au pierdut viaţa, duminică dimineaţă, în accidentul din Mărăcineni, aveau o îmbibaţie alcoolică foarte mare în sânge. 

Şoferul, Nicuşor Vasile, în vârstă de 24 de ani, avea o alcolemie de 1,60 g/l alcool pur în sânge în momentul producerii accidentului. 

Şi prietenul său, Robert Pană, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, consumase alcool. În urma analizelor s-a stabilit că acesta avea o concentraţie de 1,20 g/l alcool pur în sânge.

Duminică dimineaţă, Nicolae Vasile, aflat la volanul unui autoturism Fiat Albea, şi amicul acestuia, Robert Pană, din Focşănei, comuna Vadu Paşii, au murit pe loc, după ce maşina cu care se întorceau acasă, de la o discotecă din Berca, s-a izbit violent de un gard din beton.

Nicolae Vasile, de 24 de ani, absolvise în anul 2012 cursurile Universităţii Politehnice din Bucureşti, Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice. Tânărul era specializat în ingineria sudării şi lucra, din anul 2013, la Air Liquide Welding din Buzău.

Pasagerul din dreapta şoferului, Robert Pană, ar fi împlinit în septembrie 20 de ani. El absolvise, în 2013, Liceul Tehnologic “Costin Neniţescu” din Buzău.

Citeşte şi:

VIDEO Doi tineri care se întorceau de la discotecă au murit într-un accident. O cameră a surprins momentul impactului

FOTO Şoferul mort în accidentul din Mărăcineni era inginer la o firmă din Buzău. Amicul său abia terminase liceul

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare