VIDEO Poliţist pe motocicletă, rănit într-un accident provocat de şoferiţa pe care o urmărea. Femeia a fost reţinută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist de la IPJ Buzău a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri seară pe Calea Eroilor din Buzău. Acesta pornise cu motocicleta în urmărirea unei şoferiţe însă a intrat în coliziune cu un taximetru. Motocicleta a luat foc după impact.

UPDATE Şoferiţa de 32 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor sub forma ultrajului şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Poliţistul se afla în urmărirea unui Fiat roşu iar în zona Kaufland Sud şoferul a intrat intenţionat în motocicletă, aceasta ricoşând într-un taximetru.

În timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii din municipiu, pe sensul de mers Buzău spre Ploieşti, o şoferiţă de 32 de ani, din Berca, ar fi intenţionat schimbarea direcţiei de deplasare, împrejurare în care a acroşat motocicleta de poliţie, care se deplasa în acelaşi sens.

În urma impactului motocicleta a ricoşat într-un alt autoturism şi a luat foc. Accidentul s-a soldat cu rănirea poliţistului în vârstă de 29 de ani, care a fost preluat de ambulanţă pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla printre alştele dacă acroşarea poliţistului a fost un act intenţionat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG