VIDEO Peste 550 de oameni, în misiuni organizate în judeţul Buzău pentru aplicarea ordonanţelor militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice 224 de poliţişti, 120 de jandarmi, 167 de poliţişti locali şi 56 de militari din cadrul MApN.

Astăzi, 12 aprilie, situaţia epidemiologică la nivelul judeţului Buzău se prezintă astfel: 

550 de persoane se află în carantină;

865 de persoane sunt izolate la domiciliu; 

cazuri confirmate, la nivelul judeţului Buzău: 13.

Peste 120 de  jandarmi, atât din cadrul IJJ Buzău, cât şi al Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti au executat misiuni pe raza judeţului, în contextul stării de urgenţă. 

În urma misiunilor executate, au  fost aplicate 38 sancţiuni contravenţionale,  în valoare totală de 40.400 lei, faptele constatate fiind încălcarea prevederilor stabilite în Ordonanţele Militare, precum şi ale normelor de convieţuire socială reglementate de Legea 61/1991. 

O atenţie deosebită a fost acordată activităţii desfaşurate în zona centrelor de carantină, jandarmii împreună cu lucrători ai DSP executând mai multe controale în interiorul acestora, în scopul verificării respectării regulilor stabilite în aceste spaţii. 

La solicitarea Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Buzău, personal specializat din cadrul I.J.J. Buzău a desfăşurat o acţiune în zona localităţii Potoceni, pentru preluarea de către echipajul medical a unei persoane confirmate COVID-19. 

Având în vedere reticenţa persoanei respective în a urma dispoziţiile stabilite pe linie medicală, jandarmii din dispozitiv au comunicat cu aceasta pentru a conştientiza situaţia, bărbatul în cauză fiind convins după circa o oră să accepte deplasarea la unitatea spitalicească. 

”Menţionăm faptul că pe timpul acţiunii au fost asigurate permanent măsurile de protecţie ale efectivelor, la niciun moment nu a fost necesară folosirea forţei, rezolvarea situaţiei realizându-se pe calea dialogului”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Totodată, structurile IPJ Buzău, împreună cu poliţiştii locali, au continuat activităţile de control la persoanele aflate în izolare la domiciliu, ocazie cu care au fost verificate 534 de persoane şi nu au fost constatate abateri. 

Au fost aplicate 227 de sancţiuni contravenţionale privind nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare, în valoare totală de peste 587.000 de lei.

În această zi de sărbătoare creştină, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău face apel la cetăţeni să fie responsabili, să se gândească la modul în care acţiunile fiecăruia dintre noi îi afectează pe ceilalţi. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa