Video Trei persoane au murit pe loc, într-un autoturism spulberat de tren, lângă Buzău. Șoferul vinovat a supraviețuit VIDEO

0
Publicat:

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în apropierea municipiului Buzău. Trei oameni și-au pierdut viata după ce mașina în care circulau a fost lovita de un tren marfar. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Traficul feroviar pe secțiunea 702 Făurei - Buzău a fost oprit mai multe ore.

Tragedia s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, pe drumul județean care leagă șoseaua națională DN 2B de comuna Țintești. Șoferul în vârstă de 51 de ani al unui autoturism de teren a ignorat semnalele acustice și luminoase și a încercat să traverseze linia de cale ferată.

Trecerea la nivel e semnalizată însă nu are bariere. După coliziune, mașina a fost târâtă pe o distanță foarte mare, până când garnitura compusă din vagoane cisternă s-a oprit.

Pe acel tronson de cale ferată, trenurile de marfă circulă cu aproximativ 70 de kilometri pe oră. Potrivit specialiștilor, o garnitură ca aceasta, grea de peste o 1.200 de tone, se oprește în peste 200 de metri de la acționbarea frânelor.

„Nu au oprit la semnalele de trecere și am dat peste ei. S-au oprit pe trecere iar după impact cred că i-am târât în jur de 250 de metri”, a declarat mecanicul locomotivei.

Pompierii au avut o misiune dificilă. Toți ocupanții mașinii erau încarcerați iar tampoanele locomotivei au străpuns caroseria autoturismului. Pentru trei dintre pasageri, impactul a fost fatal.

„Misiunea a fost dificilă din cauza poziționării victimelor și a tampoanelor locomotivei care erau înfipte în autoturism”,  a precizat plt. adj. Mădălin Filip, de la ISU Buzău.

Mecanicul de tren a fost testat alcoolscopic iar rezultatul a fost negativ. Din cauza stării grave în care se afla șoferul autoturismului, singurul supraviețuitor, i-au fost prelevate probe biologice.

„Conducătorul unui autoturism marca Dacia în vârstă de 51 de ani din județul Buzău nu a respectat semnalele acustice și luminoase amplasate la trecerea la nivel cu calea ferată pe drumul județean 204 D în afara localității Țintești, împrejurare în care a fost lovit de trenul marfar ce se deplasa din direcția Buzău către Galați”, a declarat cms. șef Silviu Dinu, șeful Serviciului Politiei Rutiere Buzău

Doi dintre pasageri erau soț și soție, de 36 și 42 de ani. Cea de a treia persoană decedată era un bărbat de 65 de ani. Toți pasagerii și șoferul sunt din comuna Vadu Pașii.

Autoturismul lovit nu a putut fi ridicat de pe calea ferată timp de peste trei ore. Degajarea liniei a fost posibilă doar cu intervenția unui utilaj de la Căile Ferate, iar din această cauză traficul pe tronsonul dintre Buzău și Făurei a fost blocat pe ambele sensuri de circulație.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”