Traficul pe podul metalic de la Mărăcineni va fi restricţionat după 15 martie 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încep lucrările de reabilitare a podului metalic de la Mărăcineni. Constructorul spune că va lucra şi pe perioada nopţii, surse de iluminat urmând să fie montate pe grinzile podului.

Detalii despre lucrări au fost oferite la conferinţa de presă în care prefectul Carmen Ichim a prezentat bilanţul activităţii în fruntea Instituţiei Prefectului din luna aprilie de când a fost învestită în funcţie şi până astăzi.

„Mi-am asumat nişte puncte pe care am spus ca le voi urmări ca să se realizeze ceea ce am şi făcut. Una dintre ele este problema podului de la Mărăcineni în care m-am implicat atât instituţional cât şi  personal iar astăzi sunt alături de noi specialiştii care vă vor da detalii cu privire la lucrările care se vor executa şi cum vor decurge acestea”, a declarat Carmen Ichim, prefectul judeţului Buzău.

Lucrările la podul de la Mărăcineni vin cu restricţii ale traficului. Sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău va fi închis pentru opt luni, perioada în care se fac reparaţiile.

Amănunte despre lucrările executate deja şi despre când va fi închis podul de la Mărăcineni au fost oferite de către şeful Secţiei Drumuri Naţionale Buzău, Leon Velicu. 

„Premergător acestor lucrări secţia de Drumuri Naţionale a pregătit podul din aval astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii normale. S-au făcut asfaltările de rigoare inclusiv comuna Mărăcineni a făcut asfaltări pe partea ei de pod. Estimăm că din 15 martie 2018 se va închide circulaţia pe podul vechi şi se va circula exclusiv pe cel din aval până la finalizare”, a declarat şeful Secţiei Drumuri Naţionale Buzău.

Reprezentantul constructorului a dat asigurări că în acest an traficul nu va fi închis dar că acest lucru se ca întâmpla din primăvara anului 2018. Vor fi efectuate lucrări şi pe perioada nopţii, surse de iluminat urmând să fie montate pe grinzile podului. 

Mai multe pentru tine:
Firmele de deszăpezire, cifră de afaceri de 10 miliarde și încasări de aproape 1 miliard de lei de la primării, în timp ce Bucureștiul rămâne blocat sub zăpadă
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul