Tentativă de sinucidere la Spitalul Buzău. Un pacient s-a aruncat de la etajul patru. Abia fusese salvat de la otrăvire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident grav s-a produs sâmbătă, 19 noiembrie 2022, la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Un pacient în vârstă de 47 de ani, internat în secția Medicină Internă, s-a aruncat de la fereastra salonului unde era internat, aflat la etajul patru.

Conducerea spitalului a început o anchetă. SURSA Iulian Bunilă

Bărbatul fusese adus joi, în stare de inconștiență, la Urgențele Spitalului Județean Buzău, după o tentativă de suicid prin ingestie voluntară de medicamente. A fost transferat la scurt timp în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, ulterior fiind mutat într-unul dintre saloanele secției de Medicină Internă. 

Abia stabilizat după intoxicația medicamentoasă, pacientul de 47 de ani a căutat o altă cale de a-și duce la îndeplinire planul de a se sinucide. Astfel, a decis să se arunce de la fereastra salonului în care era internat.

După căderea de la etajul patru, penultimul nivel al clădirii celei mai mari unități spitalicești din județul Buzău, pacientul a suferit multiple traumatisme și i se acordă îngrijiri medicale de specialitate.

„Pacientul s-a prezentat la unitatea noastră, în data de 17 noiembrie, în stare gravă, în comă, motiv pentru care a fost internat pe secția Anestezie și Terapie Intensivă. Ulterior, a fost transferat pe secția Medicină Internă. Astăzi (n.n. sâmbătă, 19 noiembrie), urma sa fie transferat la Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca, în vederea efectuării consultului psihiatric”, se arată într-un comunicat al conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău, se fac demersuri pentru a fi transferat la o unitate medicală din București. 

Incidentul de sâmbătă dimineață va fi urmat și de o anchetă a polițiștilor din IPJ Buzău, dar și de cercetări interne pentru a se stabili dacă personalul de serviciu are vreo vină. Potrivit procedurilor, în astfel de situații sunt prevăzute măsuri suplimentare de supraveghere a pacienților care au trecut prin tentative de suicid.

În cele mai multe dintre astfel de situații, personalul medical al spitalului decide, după stabilizarea bolnavilor, transferul către unități de specialitate, în speță Spitalul de Neuropsihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cristi Chivu vorbește cu sufletul: „Sunt român și sunt mândru!”. Napoli-Inter se joacă în această seară, de la 19.00
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi cu cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”