Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat la Buzău că vrea ca telefoanele mobile să nu mai fie permise în incinta şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, la Buzău, că îşi doreşte interzicerea telefoanelor mobile în şcoli, acestea urmând a fi lăsate într-un loc special amenajat, securizat, de unde să fie ridicate la terminarea orelor. Ministrul Educaţiei a deschis, miercuri, lucrările Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor, eveniment la care a participat şi senatorul Ecaterina Andronescu, fost Ministru al Educaţiei.

Oficialităţi de rang înalt au fost prezente, miercuri dimineaţă, la Buzău, pentru a participa la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, ediţia a 23-a, eveniment organizat pentru a doua oară consecutiv în Buzău. 

Evenimentul se va desfăşura până pe 4 august, iar la adunare iau parte peste 60 de elevi, dar şi profesori din întreaga ţară, precum şi patru liceeni şi un profesor coordonator din Republica Moldova.

La prezidiu au luat loc Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, fosta şefă de la Educaţie, senator Ecaternia Andronescu, ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, inspectorul şcolar general Florina Stoian, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu viceprimarul Andrei Neder, şi preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Vlad Ştefan.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat la Buzău că intenţionează să facă modificări, astfel încât telefoanele mobile să nu mai fie permise în incinta şcolilor. Acestea ar urma să fie lăsate în locuri special amenajate, securizate, de unde vor fi ridicate la terminarea cursurilor.

”Îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei şi să existe o zonă în care să se depoziteze telefoanele mobile în timpul orei. Îmi doresc din acest punct de vedere o eficientizare a procesului instructiv-educativ, dar, pentru asta, avem nevoie şi de partener, de autorităţile locale si, de ce nu, de mass-media”, a declarat Ministrul Educaţiei.

Liviu Pop a vorbit la Buzău şi despre desfiinţarea noţiunii de ”elev de serviciu”, subliniind ideea lansată recent într-o vizită la Sibiu. Pop a spus că oricine altcineva se poate ocupa de paza în şcoală, nu un elev care în timpul în care este de serviciu este privat de actul educaţional.

”Dorinţa mea e să nu mai fie elev de serviciu, dar, după o dezbatere amplă pe regulamentul de organizare şi functţonare a învăţământului preuniversitar, vom decide alături de parteneri, de părinţi şi de elevi, dar nu îmi doresc foarte mult să nu mai avem serviciu pe şcoală”, a mai spus Ministrul Liviu Pop.

Buzăul este pentru a doua oară gazda Adunării Generale a Consiliului Naţional al Elevilor. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Buzău şi coordonat de către inspectorul şcolar general, prof. Florina Stoian, şi de către inspectorul şcolar pentru activităţi extraşcolare, prof. dr. Veronica Trandafir.

Festivitatea de închidere va avea loc joi, 3 august, începînd cu ora 17.00, la Teatrul George Ciprian din Buzău, pe scena căruia vor fi prezentate momente artistice susţinute de tineri buzoieni.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie