Buzău: Poliţia Locală intră în acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii municipali şi-au dat acordul pentru înfiinţarea Poliţiei Locale. Aceasta va începe să funcţioneze începând cu 1 februarie şi va avea noi atribuţii.

Poliţia Locală va avea 469 de angajaţi, majoritatea foşti poliţişti comunitari, dintre aceştia 319 vor fi responsabili cu paza bunurilor, valorilor şi instituţiilor şcolare, alţi 89 de salariaţi vor răspunde de ordinea şi liniştea publică, 17 persoane vor fi responsabile cu circulaţia şi disciplina rutieră, iar alţi 19 vor lucra la compartimentul de Logistică, Dispecerat şi Intervenţie Rapidă.

Poliţiştii locali vor avea noi uniforme, dar şi noi atribuţii. Vor putea opri în trafic şoferii indisciplinaţi, vor putea verifica documentele legate de domiciliul cetăţenilor străini şi români, în domeniul construcţiei se poate verifica autorizaţia de construcţie.

Au atribuţii şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Practic poliţistul comunitar constată abaterea şi o înaintează serviciului de specialitate din Primărie.

Un nou capitol apare şi în domeniul protecţiei mediului, poliţiştii verificând modul în care se efectuează lucrările de salubritate şi în plus aceştia vor putea executa mandate de aducere a persoanelor căutate de către organele de urmărire penală şi instanţele de judecată.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete