A fost lansat manualul ”Istoria Judeţului Buzău”, pentru clasa a VII-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manualul lansat luni, în amfiteatrul Liceului Pedagogic, este folosit ca suport didactic la cursul opţional de istorie locală. La eveniment au fost prezenţi autorii, elevi ai claselor a VII-a, profesori de istorie şi reprezentanţii autorităţilor locale.

Manualul conţine numeroase fotografii, ilustraţii, documente şi hărţi. 

A fost scris de patru profesori şi istorici buzoieni: Marius Nicoară, Constantin Coman, Valeriu Nicolescu şi Dumitru Scoroşanu.

„Am colaborat între noi, ne-am consultat acolo unde au existat aspecte mai puţin clare sau controversate”, a declarat Marius Nicoară, autor şi coordonator al manualului.

Toate clasele a VII-a din Colegiul Pedagogic au ales deja manualul de istorie locală ca obiect de studiu opţional. Există un interes mare pentru acest manual dinspre mai multe unităţi de învăţământ. 

”Am fost sunată de la Şcolile din Brăeşti şi Căneşti. Am primit pe mail solicitări şi de la Nehoiu, Pătârlagele şi Padina, ca să dau doar câteva exemple din judeţ”, a declarat Mihaela Alexandru, inspectorul şcolar de istorie şi geografie.

Municipalitatea pregăteşte un alt proiect educaţional pentru anul următor: un alt manual opţional, de data aceasta despre geografia judeţului Buzău.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români