20 de persoane evacuate, după ce un autoturism a lovit o conductă de gaze. Pompierii au intervenit de urgență în județul Buzău

0
Publicat:

Noapte tensionată în localitatea Tăbărăști, comuna buzoiană Gălbinași, unde 20 de persoane au fost evacuate preventiv din locuinţe din cauza unui autoturism care a intrat într-o țeavă de gaze stradală, provocând scurgeri masive. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar la faţa locului a intervenit Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. FOTO: ISU/Facebook

Potrivit ISU, echipajele au fost solicitate pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la un accident rutier urmat de avarierea unei conducte de gaze.

„Din primele informaţii, un autoturism a intrat într-o ţeavă de gaze stradală, provocând scurgeri semnificative. La sosirea echipajelor, zona a fost evaluată, iar din cauza riscului de acumulare a gazelor, s-a dispus evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de aproximativ 200 de metri”, a transmis instituţia.

Intervenţia s-a desfăşurat cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, în timp ce o echipă specializată a distribuitorului de gaze a fost chemată pentru a opri scurgerile şi a remedia avaria.

„Echipa distribuitorului de gaze a ajuns la faţa locului şi a procedat la obturarea conductei avariate. Prin intervenţia rapidă a pompierilor, pericolul a fost înlăturat, iar zona este sigură din nou. Cele 20 de persoane evacuate preventiv au fost îndrumate să revină în locuinţe”, a mai precizat ISU Buzău.

După finalizarea operaţiunilor principale, echipajele au rămas în zonă pentru verificări suplimentare, pentru a se asigura că nu există alte riscuri.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă