Zilele Culturii Ruse la Bucureşti: concerte, filme şi cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Între 15 şi 28 octombrie, are loc a treia ediţie a Zilelor Culturii Ruse la Bucureşti. FOTO Facebook Zilele Culturii Ruse

A treia ediţie a Zilelor Culturii Ruse va aduce bucureştenilor, între 15 şi 28 octombrie, muzică, filme, cărţi, costume tradiţionale şi un concert extraordinar din muzică de Ceaikovski la Ateneul Român.

Zilele Culturii Ruse în România sunt dedicate, anul acesta, sărbătoririi a 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Federaţia Rusă şi ţara noastră. Deschiderea evenimentului va avea loc pe 15 octombrie, începând cu ora 19.00, cu un concert extraordinar care va da tonul manifestărilor şi îi va aduce pe scena Ateneului Român pe unii dintre cei mai apreciaţi artişti români şi ruşi: violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Eduard Kunz vor evolua alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, aflată sub bagheta dirijorală a lui Mihail Hohlov. Publicul se va putea bucura pe parcursul întregii seri de sonorităţile spectaculoase ale muzicii compuse de Piotr Ilici Ceaikovski. Primele două piese din programul concertului inaugural vor fi interpretate de tânăra violonistă Inga Rodina, în vârstă de doar 13 ani, un copil-minune al artei interpretative ruseşti, câştigătoare a numeroase premii şi burse.

Printre celelalte manifestări din cadrul evenimentului se numără şi expoziţia de costum popular rus „Cingătoarele din cultura etniilor“, la Muzeul Naţional al Satului. Expoziţia va avea vernisajul pe data de 25 octombrie, cu ocazia căruia vocalista Maria Răducanu şi chitaristul Maxim Belciug vor susţine un program cu piese tradiţionale ruseşti. 

Ziua de 29 octombrie îi aduce pe scena sălii „Auditorium“ a Muzeului Naţional de Artă al României pe membrii Cvartetului Romantic din Moscova, unul dintre cele mai apreciate ansambluri din Rusia.

Filme şi cărţi ruseşti

Între 20 şi 24 noiembrie, Rusia va fi prezentă cu un stand la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus“, care va aduce cărţi în limba rusă şi invitaţi speciali din ţara menţionată.

Zilele Culturii Ruse iau sfârşit între 25 şi 28 noiembrie cu tradiţionalele Zile ale Filmului Rus. Ediţia aceasta va sărbători 95 de ani de la înfiinţarea studioului Lenfilm. Vor fi prezenţi oaspeţii din Sankt-Petersburg: actriţa Oxana Mysina, regizorul Andrey Kravchuk, directorul studioului Eduard Pichugin.

Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina de Facebook a evenimentului. 

Pe aceeaşi temă: 

INTERVIU Mihail Şişkin, scriitor: „Rusa este duşmanul meu personal“

România şi Rusia, o prea lungă stagnare

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală