Plumb şi Oprescu, îndemnaţi de o organizaţie mondială să sprijine crearea Parcului Natural Văcăreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O oază de peste 180 de hectare aflată la 10 minute de Piaţa Universităţii din Capitală ar putea deveni primul Parc Natural Urban din România. Dacă autorităţile intervin la timp FOTO Helmut Ignat

Reţeaua Internaţională Wetland Link, o organizaţie mondială a centrelor de învăţământ din zonele umede, a trimis o scrisoare, pe 12 februarie, către ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb, şi către primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prin care îşi arată sprijinul pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti. Specialiştii internaţionali spun că „aria are potenţialul de a deveni una dintre cele mai importante zone umede ale reţelei“.

Organizaţia internaţională Wetland Link International prin intermediul Wildfowl and Wetlands Trust (WWT) sprijină operaţiunile de înfiinţare a primei arii naturale urbane din România, Parcul Natural Văcăreşti.

Aşa cum se arată în scrisoare, experţii reţelei în frunte cu Chris Rostron, Directorul WWT, solicită autorităţilor române, în speţă Ministerului Mediului şi Primăriei Municipiului Bucureşti , să "continue eforturile în direcţia protejării ariei şi să dezvolte facilităţi pentru vizitare şi cercetare" arătându-se pregătiţi să sprijine acest demers.

Mai mult, specialiştii spun că "aria are potenţialul de a deveni una dintre cele mai importante zone umede ale reţelei WWT având în vedere amplasamentul, dimensiunea şi valoarea sa naturală".

Balta Văcăreşti - „delta” din Bucureşti

Zona Văcăreşti, situată în sud-estul Bucureştiului, la aprox. 10 minute de Piaţa Universităţii, are toate caracteristicile pentru a deveni prima şi cea mai mare arie naturală protejată urbană din România. Conform Studiului de fundamentare ştiinţifică, avizat pozitiv de către Academia Română, zona are o certă valoare ştiinţifică şi peisagistică, acolo dezvoltându-se în ultima vreme un ecosistem natural umed care adună specii rare de faună şi floră.

Forurile internaţionale laudă potenţialul, autorităţile tac

Cunoscut printre bucureşteni ca „Groapa Văcăreşti“ sau „Balta Văcăreşti“, terenul de aproximativ 190 de hectare se află în Setorul 4 al Capitalei, la graniţa cu Splaiul Unirii, Şoseaua Vitan-Bârzeşti, Calea văcăreşti şi Şoseaua Olteniţei.

Este vorba despre un spaţiu considerat de specialişti un adevărat cadou făcut de natură oraşului prin biodiversitatea pe care o oferă. Cel puţin o treime din Groapa Văcăreşti este o zonă umedă, adică un fel de mlaştină similară deltelor. Aici, biosistemul a făcut posibilă apariţia unui număr foarte mare de specii de păsări, dar şi plante rare, multe dintre acestea fiind chiar protejate prin lege la nivel global. 

Mai multe asociaţii de mediu ajutate de National Geographic şi încurajate de Academia Română se luptă în prezent pentru a declara întregul spaţiu Parc Natural şi deci a-l transforma în zona protejată. Cu toate acestea însă, indolenţa specifică autorităţilor româneşti, dar şi un stadiu juridic incert al terenului - mai mulţi proprietari acţionând în instanţă statul român pentru a-şi recupera terenul confiscat de comunişti - fac ca demersurile să fie lente.

Parcul Natural Văcăreşti

Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti, alcătuit din organizaţiile Salvaţi Dunărea şi Delta, Ecopolis, Kogayon şi National Geographic - Romania, a demarat în anul 2012 procedurile de instituire a protecţiei în zonă. Organizaţiile menţionate lucrează în acest moment alături de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice în vederea definitivării procesului de clasare a zonei.

Wetland Link International

Wetland Link International (WLI) este o reţea internaţională de zone umede cu aproape 300 de membrii în peste 70 de ţări. Este coordonată de organizaţia Wildfowl and Wetlands Trust (WWT) cu sediul în Marea Britanie. Wetland Link International are ca obiective principal oferirea de sprijin informaţional şi expertiză, asigurarea de suport pentru comunicare, educaţie şi conştientizare publică pentru rezervaţii de zone umede şi arii naturale. Are birouri active în Asia, Europa America, Vestul Africii şi Australia. Mai multe informaţii pot fi accesate pe site-ul instituţiei.

Mai puteţi citi:

Cum le scapă printre degete aleşilor o oază de 180 de hectare din centrul Capitalei „făcută cadou“ de natură

Cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor Umede, sărbătorită pe 2 februarie, grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti a atras încă o dată atenţia reprezentanţilor Primăriei Capitalei şi ai Ministerului Mediului în privinţa deteriorării zonei. Anul trecut, Academia Română a dat aviz favorabil pentru transformarea spaţiului de peste 180 de hectare din centrul Capitalei în Parc Natural.

VIDEO Vrei o deltă în centrul Capitalei? Se strâng semnături pentru înfiinţarea Parcului Natural Văcăreşti, oaza de natură de 190 de hectare

Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta informează bucureştenii despre campania de mediatizare şi de încurajare a demersurilor pentru instituirea Parcului Natural Văcăreşti, prima rezervaţie naturală urbană din România, o oază de natură între blocurile gri de 190 de hectare. Cetăţenii sunt îndemnaţi să semneze o petiţie de susţinere a înfiinţării parcului natural.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele