Peste 10.000 de elevi vor vizita Parcul Văcăreşti în decurs de o lună, anunță Nicușor Dan

0
Publicat:

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă marţi că 14.000 de elevi vor vizita Parcul Natural Văcăreşti până pe data de 26 aprilie, în contextul programului „Săptămâna Verde".

Cererile pentru vizitare au fost trimise din septembrie. FOTO Răzvan Baltaretu (Arhivă)

Cererile pentru vizitare, în cadrul acestei ediţii a proiectului „Săptămâna Verde", au fost trimise încă din luna septembrie a anului trecut, scrie Agerpres.

În cadrul acestui program, aproximativ 14.000 de elevi, atât din Bucureşti, cât şi din alte zone ale ţării, vor vizita Delta Văcăreşti până pe 26 aprilie. Micii vizitatori vor lua parte la activităţi educative precum observarea diferitelor specii de păsări prin binocluri şi lunete, dar şi la ateliere creative captivante pregătite de Administraţia Parcul Natural Văcăreşti. Mă bucur de numărul atât de mare de participanţi şi de interesul manifestat pentru acest loc", scrie edilul general, pe Facebook.

  Administraţia Parcul Natural Văcăreşti a precizat pe aceeaşi reţea de socializare că interesul faţă de acest program a fost „uriaş", cu cereri de participare primite încă din septembrie 2023.

„Ştim cât de nerăbdători sunt copiii să participe, şi cu aceeaşi nerăbdare îi aşteptăm şi noi. Aceste vizite reprezintă unele dintre cele mai apreciate momente ale activităţilor noastre. Participanţii se vor delecta cu activităţi educative precum observarea diferitelor specii de păsări prin binocluri şi lunete. Pentru cei mai mici, am pregătit ateliere creative captivante. Graţie colaborării cu STB, oferim transport gratuit pentru copiii mai mici sau pentru aceia a căror instituţie de învăţământ se află la o distanţă considerabilă de parc", a menţionat sursa citată. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete