Sondaj. Nicușor Dan, primul în intenția de vot. Cătălin Cîrstoiu, pe locul 3, după Piedone. PSD-PNL ar câștiga Consiliul General cu peste 55 de procente
0Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, ar câștiga un alt mandat, potrivit unui sondaj care îl plasează pe primul loc în intenția de vot. Candidatul PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu este plasat pe cel de-al treilea loc, după Cristian Popescu Piedone.

Potrivit unui sondaj Sociopol realizat la comanda PSD-PNL, candidatul propus de social-democrați și liberali pentru Primăria Capitalei este plasat pe locul trei în intenția de vot, cu un procent de 26%.
Pe primul loc este Nicușor Dan, susținut de Alianța USR, PMP și Forța Dreptei. Actualul primar are un procent de 34%.
Pe locul doi este Cristian Popescu Piedone, care potrivit datelor sondajului ar lua 30% din voturile din București.
Pe locul patru este plasat candidatul AUR, Mihai Enache, având 6% din voturi, urmat de Diana Șoșoacă, care ar câștiga doar 4% din voturi.
PSD-PNL, pe primul loc pentru Consiliul General
Alianța PSD- PNL este în schimb pe primul loc pentru Consiliul Genral, unde ar avea un procent de 57%, potrivit datelor sondajului.
Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei ar obține 22% din voturi.
Pe locul trei este plasat PU-SL cu un procent de 10%. AUR ar obține 8%, partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, ar ajunge la 2%, iar REPER numai 1%.
Interesul pentru vot
În privința interesului față de alegeri, respondenții sondajului au răspuns că sunt foarte interesați într-o proporție de 46%. 25% sunt destul de interesați, 20% foarte puțin spre deloc interesați, iar 10% au indicat că sunt destul de puțin interesați.
38% au spus că vor merge la vot și sunt hotărâți cu cine vor vota. Alți 17% au indicat că vor merge la vot, dar nu au ales încă cui să îi ofere votul.
33% dintre respondenți au susținut că nu vor merge la vot, iar 12% au indicat că nu sunt în țară.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.001 persoane, cetățeni din București, în intervalul 21-24 martie 2024.