O nouă creșă modernă a fost inaugurată în Capitală, după o investiție de peste 2 milioane de lei. Află cât costă să îți duci copilul aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creșa „Mici magicieni‟, cu o disponibilitate totală de 160 de locuri, a fost inaugurată ieri de primarul Cristian Popescu Piedone. Clădirea este situată pe strada Izvorul Mureșului din sectorul 4, în apropierea Secției 3 de Poliție.

Imobilul în care funcționează creșa a fost complet reabilitat, modernizat și dotat cu mobilier și aparatura necesară celor mici, scrie b365.ro. Unitatea de învățământ are o disponibilitate de 160 de locuri, însă, în acest moment, toate sunt ocupate. Cu toate acestea, conducerea creșei susține că se mai pot face câteva înscrieri.

Creșa este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani, iar părinții acestora trebuie să scoată din buzunar 10 lei pe zi. Programul instituției de învățământ este de luni până vineri, în intervalul orar 06.30-18.00.

Pe lângă noua creşă, a fost refăcut şi spaţiul de joacă destinat preşcolarilor în incinta unităţii de învăţământ. Investiţia totală este de 2.665.547 lei, suma fiind acoperită integral din bugetul local.



Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!