Jumătate dintre directorii STB vor fi dați afară. Salariile și tichetele de masă vor fi diminuate
0Jumătate dintre directorii STB vor fi dați afară de la data de 1 martie, în cadrul unui amplu program de restructurare al Societății de Transport București (STB), în planul de restructurare fiind menționate și reducerea salariilor ca urmare a reducerii săptămânii de lucru la 4 zile, diminuarea valorii tichetelor de masă, dar și un program de concediere colectivă pentru 700 - 800 de angajați.
UPDATE 183 de directori vor fi concediați. Salariile vor fi reduse
Planul de restructurare al STB prevede, pe lângă concedierea de la 1 martie a aproximativ 180 de persoane cu funcții de conducere și directori, și reducerea săptămânii de lucru la 4 zile, cu diminuarea corespunzătoare a salariului pentru aproximativ 4.540 salariați:
- TESA – integral (aprox.1082 salariați)
- Personal conducere – integral (aprox.183 salariați)
- Rest personal – integral (aprox.1417 salariați)
- Personal întreținere - DIR (Linii/Res) + URAC (aprox.981 salariați)
- Maiștri - DIR (Linii/Res) + URAC + OC (aprox.54 salariați)
- Controlori (aprox.270 salariați inclusiv TESA aferentă, repartizare inclusiv in weekend)
- Casieri - Integral (aprox.553 salariați, inclusiv Tesa aferentă)
Categorii exceptate de la reducerea săptămânii de lucru și diminuarea corespunzătoare a salariilor sunt circa 5.185 de salariați:
- Conducători vehicule (aprox.4349 salariați)
- Personal întreținere - secții (depouri + autobaze) + DUTI (aprox.741 salariați)
- Maiștri - secții (depouri + autobaze) + DUTI (aprox.95 salariați)
„Menționăm că numărul de salariați specificat mai sus este evidențiat doar ca ordin de mărime (fiind extras din numărul de salariați existenți la 31.12.2025), acesta fiind într-o continuă dinamică, urmând a fi stabilit clar în momentul aplicării măsurii”, menționează directorul general al STB, Andrei Dinculescu‑Bighea.
Perioada de aplicare a măsurii privind reducerea săptămânii de lucru va fi 1 martie - 30 septembrie, estimându-se că se vor face economi de 7,335 milioane de lei pe lună, respectiv 51,345 milioane de lei pe cele 7 luni.
Începând cu data de 1 aprilie până la 31 decembrie nu se vor mai face angajări și se vor realoca sarcini pentru a suplini nevoile curente (cu excepția conducătorilor de vehicule, a personalului de întreținere și a maiștrilor din secții (depouri și autobaza) + DUTI, precum și a funcțiilor unice).
În perioada mai sus menționată nu se vor mai face promovări și se vor limita cheltuielile cu investițiile/reparațiile numai la întreținerea infrastructurii de circulație (fără sediul central).
Mai multe controale în mijloacele de transport cu poliţişti şi jandarmi
Tot în perioada 1 aprilie 31 decembrie se vor crește veniturile prin:
• Creșterea gradului de conformare a călătorilor prin activități de control în comun cu reprezentanți ai poliției locale/jandarmeriei; creșterea numărului de vehicule în care se efectuează controalele zilnice.
• Suplimentarea prestației la evenimente publice doar contracost (meciuri, spectacole, etc)
• Promovarea unei politici tarifare majorate asumată de către ADI TPBI;
• Revizuirea politicii de gratuități a anumitor categorii corelata cu suportabilitatea asumată de către ADI TPBI
Impactul financiar al acestor măsuri de creștere a veniturilor se estimează la 8 milioane de lei/lună, cca. 72 milioane de lei/9 luni;
Măsuri pe termen mediu cu aplicabilitate financiară în anul 2026
1. Reanalizarea, într-un termen rezonabil, a activităților desfășurate de STB S.A., precum și a gradului de încărcare al salariaților și demararea unui program de plecări voluntare/de concediere colectivă a unui număr de salariați, cu salarii compensatorii
Se propune inițierea unui program de plecări voluntare/de concediere colectivă pentru aprox. 700-800 angajați, după consultarea Sindicatului, prin încetarea amiabilă a raporturilor de muncă/încetarea raporturilor de muncă în condițiile legii, cu primirea de salarii compensatorii plătite eșalonat, lunar.
Observații:
• determinarea exactă a numărului de angajați ce poți fi cuprinși în acest program prin reanalizarea sarcinilor la nivelul fiecărei structuri din cadrul STB S.A;
Precizăm că:
- este necesară aprobarea de către AGA STB S.A., în baza mandatului CGMB, a unui număr de cel mult 12 salarii cu titlu de plată compensatorie, conform art.LXXI(3) din Legea nr.296/2023;
- această măsură implică consultarea prealabilă a Sindicatului, încheierea unui Protocol/Act Adițional la Contractul Colectiv de Muncă și avizarea de către Consiliul de Administrație/aprobare AGA.
Perioadă aplicare: începând cu 31.05.2026
Impact financiar: Economie pentru cca. 700 - 800 salariați, cca. 7.000.000 – 8.000.000 lei/lună, după plata salariilor compensatorii.
2. Reducerea orelor suplimentare, a orelor consecutive cu min 7%
Se propune reducerea programărilor cu ore consecutive, generatoare de costuri suplimentare cu munca,precum și a realizărilor de ore în afara regimului lunii prin:
• analiza repartizării conducătorilor la nivelul fiecărei unități;
• ieșirea etapizată în traseu Luni-Vineri (în coordonare cu TPBI);
• ieșirea decalată în traseu Sâmbătă-Duminica, inclusiv reducerea programului (in coordonare cu TPBI);
• creșterea vitezei de deplasare (benzi unice, semaforizare inteligentă) (in coordonare cu TPBI, PMB);
Perioadă aplicare: începând cu 30.04.2026
Impact financiar: Economie cca.385.000 lei/lună
3. Reducerea cheltuielilor acces / retragere
Se propune:
• optimizarea traseelor inclusiv a celor de acces/retragere și corelare STB/TPBI;
• reînființarea autobazei Pipera/zona Nord (min 50 vehicule, implică costuri inițial) (în coordonare cu TPBI si PMB).
Perioadă aplicare: începând cu 30.08.2026
Impact financiar: Economie cca.200.000 lei/lună
_________________________________________________________________________________________________
Știrea inițială
Reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50% este una dintre măsurile ce vor aplicate asupra companiei de transport bucureștean STB, ca parte din planul de restructurare aprobat de Consiliul de Administrație, având în vedere că datoriile se ridică la 1,6 miliarde de lei.
„Stabilizarea financiară și menținerea serviciului public de transport în condiții decente pentru populație sunt prioritatea zero”, a informat vineri STB, precizând că managementul companiei a venit cu un plan de măsuri, de redresare, în 12 pași, aprobat de Consiliul de Administrație.
1. Reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%. Se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună;
2. Reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal, fără afectarea activității de transport. Este vorba despre personalul de conducere și TESA. Sunt exceptați șoferii de autobuze, troleibuze, vatmanii, angajații din depouri și autobaze (personalul de întreținere, maiștri). Impactul financiar este de peste 7,3 de milioane de lei pe lună;
3. Stoparea angajărilor și menținerea sistării promovărilor, cu excepția personalului esențial pentru exploatare;
4. Diminuarea orelor suplimentare și a orelor consecutive cu 7%. Impactul financiar: 385.000 de lei pe lună;
5. Programe de plecări voluntare și reorganizare. Impactul financiar: între 7 și 8 milioane de lei pe lună;
6. Optimizarea traseelor de acces și retragere;
7. Actualizarea tarifelor astfel încât să reflecte realitățile economice și costurile reale ale serviciului public de transport;
8. Creșterea gradului de conformare și descurajarea călătoriei fără titlu de transport valabil;
9. Reanalizarea politicii de gratuități care să asigure echilibrul între protecția socială și sustenabilitatea financiară a serviciului public;
10. Transportul public suplimentar pentru evenimentele publice va fi asigurat exclusiv în baza unor contracte și va fi prestat contracost, valorificarea prin publicitate a liniei turistice;
11. Eliminarea cheltuielilor neoportune;
12. Eșalonarea datoriilor. Datoria către ANAF se ridică, în prezent, la peste 1,4 milioane de lei.
Directorul general al STB: ” Societatea se confruntă cu un deficit de lichidități, cu obligații fiscale foarte mari, care pun presiune pe bugetul local”
„Măsurile propuse urmăresc reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor și consolidarea sustenabilității financiare, fără întreruperea serviciului public de transport. STB se confruntă cu un deficit de lichidități, cu obligații fiscale foarte mari, de 1,6 miliarde de lei, care pun presiune pe bugetul local. Implementarea lor va fi realizată cu consultarea partenerilor sociali și cu respectarea cadrului legal. Situația companiei nu este una ușoară. În ultimele luni am lucrat intens, am analizat mii de variante și am purtat numeroase discuții pentru a identifica soluții complementare care să repună societatea pe picioare și să protejeze pe termen lung locurile de muncă. Responsabilitatea noastră este să păstrăm transportul public funcțional și accesibil, iar acest plan urmărește stabilizarea companiei și crearea unei baze sustenabile pentru viitor. Ne dorim ca toți colegii care își asumă direcția de modernizare și eficientizare a companiei să se regăsească în acest parcurs și să construim împreună viitorul STB”, a precizat Andrei Dinculescu‑Bighea, directorul general al Societății de Transport București (STB).
Cele 12 măsuri propuse au fost aprobate de Consiliul de Administrație al societății și vor urma etapele legale de implementare pe parcursul acestui an.
În prezent, datoriile totale ale STB se ridică la 1,6 miliarde de lei.
Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a declarat luni seară, după ce a analizat organigrama și procesele de management ale Societății de Transport București (STB), că în cadrul STB lucrează aproximativ 250 de economiști și aproape 200 de directori și șefi.