Gemenele fostei măicuțe vor fi botezate mâine la București. Află cine va fi nașul fetițelor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două fete născute anul trecut de fosta stareță Sebastiana de la Mănăstirea Tăriceni din Călărași vor fi botezate sâmbătă. Ana Ecaterina și Maria Nectari îl vor avea ca naș pe un director de primărie, cunoscut drept un binefăcător al Capitalei.

Botezul gemenelor fostei măicuțe va avea loc mâine, începând cu ora 13.00, la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena“, de pe strada Tg. Neamț nr. 12 C. Cele două fetițe vor fi nășite de directorul Administrației Piețelor din Sectorul 4, Ștefan Florescu. Acesta este președintele Fundației „Din Suflet pentru Suflet“ și le-a promis celor trei o locuință decentă.

Ștefan Florescu este cunoscut în sectorul 6 pentru actele de caritate pe care le face: oferă mâncare săracilor la restaurantul lui și organizează petreceri pentru copii.

Sebastiana nu și-a făcut încă planuri pentri cele două fetițe, însă Florescu a spus că fetele se vor duce la grădiniță, la școală, la liceu, iar apoi la facultate, în timp ce fosta stareță îl poate ajuta cu proiectele fundației pe care o conduce. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!