FOTO Fantomele de beton ce bântuie Capitala

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de şantiere zac abandonate în Capitală de ani întregi FOTO: b365.ro

Zeci de schelete de clădiri abandonate cu anii în buricul oraşului sau la periferie bântuie Bucureştiul. Unele sunt parte ale unor dispute juridice astfel încât lucrările nu au mai putut fi continuate, altele pur şi simplu au fost oprite de criza financiară. b365.ro a realizat un inventar al principalelor fantome de cărămidă ale Capitalei.

Pe Calea Moşilor, pe strada Mihai Eminescu, pe bulevardul Poligrafiei, pe Iancu de Hunedoara sau la Obor sunt doar câteva dintre zonele unde zac fantomele de cărămidă ale Capitalei.


Eminescu Residence ar fi trebuit să fie gata în 2009 FOTO: b365.ro

La cinci minute de Piaţa Romană, pe strada Mihai Eminescu, îşi arată colţii un bloc de 12 etaje ce a rămas la stadiul de parter. Autorizaţia de construcţie pentru ”Eminescu Residence”, aşa cum ar fi trebuit să se numească blocul, a fost eliberată în 2006, iar lucrările au fost stopate în 2009. P_otrivit datelor de la Tribunalul Bucureşti, beneficiarul proiectului, Hotel Planet SRL, se află insolvență. Managerul proiectului, compania Avrig 35 este executată de Fisc în mai multe dosare aflate pe rol, potrivit b365.ro.


Clădirea de şase etaje abandonată vizavi de Hala Traian FOTO: b365.ro

La intersecţia dintre strada Traian şi Calea Călăraşilor, peste drum de Hala Traian, zace o altă clădire, de şapte etaje, începută şi neterminată. Proprietarul a obţinut autorizaţia de construcţie în 2004, însă pentru că nu a reuşit să termine lucrările în termenul stabilit, autorizaţia a fost anulată. Proprietarul se judecă cu Primăria Sectorului 3.

Explicaţiile abandonului

Principalele argumente ale dezvoltatorilor imobiliari pentru abandonarea unor proiecte în valoare de sute sau chiar milioane de euro sunt lipsa banilor pentru finalizarea construcției, falimentul beneficiarului sau a managerului proiectului.

„Finanțatorul și beneficiciarul unui proiect calculează, în cazul problemelor financiare, posibilitatea de recuperare a banilor investiți” a declarat, pentru B365.ro, Radu Zilișteanu, consultant financiar și imobiliar. Astfel, motivul pentru care clădirile rămân abandonate este speranța în revenirea prețurilor la nivelul de dinaintea crizei imobiliare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”