FOTO Cum arată staţiile de metrou de la Academia Militară şi Eroilor 2. Scările rulante lipsesc, iar şinele abia acum se montează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimele fotografii realizate în interiorul staţiei Academia Militară de pe magistrala Drumul Taberei-Eroilor arată că lucrările mai au ceva până vor fi finalizate. Concret, aparatura electrică şi spaţiile tehnice sunt pregătite să fie conectate, însă finisajele şi, mai grav, scările rulante nu sunt încă gata.

În pus, fotografiile postate pe site-ul PeUndeMerg.ro mai arată că, în anumite zone, nu au fost instalate nici măcar şinele.

Mai mult, nu trebuie uitat nici litigiul dintre Metrorex şi Siemens. Compania germană a contestat în instanţă decizia prin care a fost descalificată de la licitaţia pentru realizarea sistemului de automatizare şi protecţie a noii linii de metrou.

Construcţia metroului din Drumul Taberei a început în 2011 şi ar fi trebuit să fie gata încă din 2014. Valoarea totală a proiectului Magistralei 5 e de peste 3 miliarde de lei.

Plăţile care s-au făcut pentru Magistrala 5 au ridicat şi câteva semne de întrebare. Concret, la începutul anului, agenţii Oficiul European de Luptă Anti–Fraudă (OLAF) au luat la verificat acte din ograda Ministerul Transporturilor în legătură cu plăţile făcute de Metrorex către constructorii.

Descinderea a avut loc la sediul Metrorex de unde au şi fost ridicate documentele. OLAF suspectează plăţi supraevaluate către consorţiul de firme condus de Astaldi în care s-au mai asociat companiile FCC Construccion - Delta ACM - AB Construct. Aceleaşi surse susţin că respectivele plăţi s-ar fi fi făcut cu complicitatea unor agajaţi Metrorex, companie deţinută de Ministerul Transporturilor. Devizul proiectului Magistralei 5 este de 3,2 miliarde de lei, investiţia fiind, practic, de 2,65 miliarde de lei din fonduri europene structurale nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007- 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

OLAF nu crede în controalele de la Bucureşti

Controlul OLAF vine cu toate că documentele investiţiei în Magistrala 5 metrou au făcut obiectul verificărilor Autorităţii de Management POS-T şi ale Autorităţii de Audit, cele două instituţii anunţând că nu au identificat aspecte care să contravină regulilor şi procedurilor prevăzute de reglementările europene şi naţionale.

Constructorul italian Astaldi este implicat în două contracte pe Magistrala M5.  Primul contract, din 2011, este pentru execuţia tronsonului Râul Doamnei-Eroilor 2 (PSS Operă) - 6,2 km, 9 staţii. Astaldi conduce asocierea cu FCC Construccion-Delta ACM-AB Construct şi a câştigat licitaţia cu o ofertă de 987,9 milioane de lei fără TVA. Cel de-al doilea contract, semnat în 2015, se referă la instalarea căii de rulare, a instalaţiilor şi finisajele staţiilor pe tronsonul M5 Râul Doamnei-Eroilor 2. În acest contract Astaldi participă în asociere cu FCC Construccion (Spania), UTI (Tiberiu Urdăreanu) şi Activ Group Management, iar valoarea este de 180 de milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”