Două femei au vrut să fure bunuri dintr-o locuinţă din Capitală, sub pretextul că vor să dezinfecteze împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două femei sunt cercetate de procurorii bucureşteni, după ce au intrat în locuinţa unei persoane de 86 de ani, pretextând că vor să dezinfecteze apartamentul cu o substanţă împotriva coronavirusului, dar de fapt ar fi vrut să fure diverse bunuri.

Ele au fost surprinse de o vecină, care şi-a dat seama că este ceva în neregulă şi a anunţat Poliţia.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pe data de 24 martie, două femeie au profitat de starea de urgenţă şi purtând măşti şi mănuşi chirurgicale au mers la locuinţa unei persoane în vârstă de 86 de ani din Bucureşti, şi i-au prezentat acesteia legitimaţia unei alte persoane, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pretinzând că au venit în control şi că doresc să dezinfecteze apartamentul cu o substanţă împotriva coronavirusului.

Femeile au reuşit să convingă persoana respectivă să le permită accesul în locuinţă. Una dintre femei a încercat să-i distragă atenţia persoanei vătămate şi purta cu aceasta o conversaţie în sufragerie, în timp ce cealaltă a început să pulverizeze prin casă cu o soluţie dintr-o sticlă inscripţionată “Igienol”. Ea a pătruns în toate încăperile cu intenţia de a fura diverse lucruri.

“Inculpatele nu ar fi reuşit să sustragă niciun bun deoarece activitatea lor infracţională ar fi fost întreruptă de o vecină a persoanei vătămate, care le-ar fi surprins pe acestea în locuinţa persoanei vătămate şi care a sesizat organele de poliţie”, se arată în comunicat.

Cele două femei au fost reţinute pentru 24 de ore de poliţiştii Secţiei 12, urmând să fie prezentate Judecătoriei Sectorului 3 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat săvârşit prin violare de domiciliu şi profitând de situaţia prilejuită de starea de urgenţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani