Un chirurg cunoscut din Braşov, acuzat de luare de mită pentru operaţii estetice. A aranjat şi un concurs prin care soţia sa a primit un post la Spitalul de Pediatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Velicu este acuzat de luare şi dare de mită. FOTObzb.ro

Medicul Sorin Velicu, alături de soţia sa şi al doi profesori universitari din Craiova au fost puşi sub control judiciar şi au plătit o cauţiune de 15.000 de euro. Chirugul este acuzat şi de faptul că a luat mită de la pacienţi.

Poliţiştii şi procurorii braşoveni au făcut mai multe percheziţii luni în dosarul care îi vizează pe medici. Sorin Velicu este chirurg plastician la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, iar potrivit anchetatorilor lua mită câte 1.000 de lei la pacienţii care doreau să facă operaţii estetice în spitalul de stat. Pacienţii plăteau o parte din costul intervenţiei şi dădeau şi şpaga. Până acum procurorii au reuşit să probeze că medicul a luat mită de la 13 pacienţi.

Amchetatorii au deschis şi un dosar penal privind un concurs de angajare pe un post de medic radiolog la Spitalul de Pediatrie. Concursul a fost câştigat de Diana Velicu, soţia medicului care i-a mituit pe doi dintre membrii comisiei de examinare, Daniela Dumitrescu şi Mihai Popescu, profesori universitari la Facultatea de Medicină din Craiova şi medici radiologi.

„Doi profesori universitari din Craiova au fost prezenţi în comisia de examinare la concursul pe care l-a susţinut inculpata Velicu Diana Liliana la Spitalul Judeţean Braşov. Pentru activitatea pe care au desfăşurat-o ei acolo şi având în vedere condiţiile în care s-a desfăşurat examenul ei au primit bunuri şi alte foloase. Vorbim de mese la restaurant, de alimente, contravaloarea cazării în oraş şi de nişte genţi şi pantofi“, a declarat procurorul Adrian Aldea, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Medicul Sorin Velicu, alături de soţia sa şi al doi profesori universitari din Craiova au fost puşi sub control judiciar şi au plătiti o cauţiune de 15.000 de euro. La percheziţiile efectuate luni la domiciliile suspecţilor s-au găsit sume mari de bani respectiv 17 000 lei şi 14 930 euro.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux