Turiştii care vin la Viscri se pot caza în Casa Prinţului Charles FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doi ani de renovări, Casa Prinţului Charles de la Viscri a fost deschisă turiştilor. Aceştia se pot caza aici, iar toate veniturile obţinute vor fi donate Fundaţiei Prinţul de Wales.

Deschiderea casei în regim turistic a fost anunţată pe pagina de facebook a Fundaţiei Prinţul de Wales. O noapte de cazare în Casa Prinţului Charles costă între 40 şi 85 de euro.

„ASR Prinţul de Wales are o afecţiune aparte pentru România, o ţară pe care o vizitează de aproape douăzeci de ani. În 1998, a cumparat o casa în satul Viscri jud Braşov în efortul de a ajuta la păstrarea arhitecturii tradiţionale şi de a susţine dezvoltarea rurală. Casa, parţial construită în 1700, a fost recent renovată şi oferită Fundatiei Prinţul de Wales in Romania. Avem cinci dormitoare cu băi proprii, o sala de curs şi o cafenea. În acest an oferim gratuit cursuri de restuarare, ţesături tradiţionale, un program de antreprenoriat la ţarp şi un program de agricultură. Cand nu avem cursuri casa poate fi inchiriată de turişti în regim de pensiune de trei margarete. Profitul este donat în întregime Fundaţiei Prinţul de Wales“, se arată într-un comunicat postat de pe pagina de facebook a fundaţiei.

Viscri a ajuns de la un sat izolat la o veritabilă atracţie turistică în ultimii ani. Are acum de 30 de ori mai mulţi vizitatori decât locuitori. A câştigat teren prin persajele pitoreşti şi prin faptul că la Viscri totul este autentic.

Satul Viscri numără puţin peste 1.000 de locuitori şi adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase biserici fortificate săseşti, de altfel fiind una din cele şase înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Frumuseţea locului a atras atenţia fundaţiei Mihai Eminescu Trust patronată de prinţul Charles, care a renovat biserica şi alte câteva case din zonă dându-le strălucirea de altădată. Locuitorii au ştiut să creeze branduri de suces: sosetele de Viscri sau dulceaţa de Viscri sunt deja celebre în toată Europa.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!