Motivul pentru care unii români vor fi vizitaţi din nou de recenzori, deşi perioada de recenzare s-a încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful Statisticii braşovene a anunţat că recensământul continuă cu cercetarea post-recensământ

Braşovenii care locuiesc în Centrul Civic, în zona Onix, au fost înştiinţaţi că vor fi vizitaţi din nou de recenzori. Şeful Statisticii braşovene, Ion Popescu, spune că a început cercetarea post-recensământ.

Între 8 şi 19 august are loc cercetarea post-recensământ. Aceasta este o etapă în care se verifică dacă datele culese prin auto-recenzare şi recensământul faţă în faţă au fost corect înregistrate de Institutul Naţional de Statistică Economică. 

„În această perioadă, mai precis 8-19 august, în toate judeţele ţării are loc o cercetare statistică post-recensământ. Se verifică acum credibilitatea informaţiilor culese în cele două etape, respectiv auto-recenzare şi recenzare faţă în faţă. Apoi, vedem dacă sunt dubluri, dacă sunt omisiuni şi, prin compararea celor două informaţii, cei de la Bucureşti vor stabili, în final, anumite date care vor fi bătute în cuie”, a explicat Ion Popescu, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.

Mai mulţi braşoveni au fost deja avertizaţi asupra acestei etape, care, însă, nu se va desfăşura decât în două localităţi din judeţ şi nici aici în întregime. La Braşov, doar într-o parte a unui cartier al municipiului şi în comuna cu cel mai mare procent de persoane recenzate se va derula acţiunea.

„La noi, la Braşov, noi am ales o zonă din oraş, iar INSSE a ales comuna Hârseni pentru cercetarea post-recensământ. Avem 11 mini-sectoare în Braşov şi 10 în Hârseni,  în în total 21 de sectoare. Avem 21 de persoane care sunt instruite şi deja au pornit pe teren. Interviu va fi doar faţă în faţă, nu prin telefon, nu auto-recenzare sau ştiu eu ce alte metode care au fost folosite în cele două etape”, a adăugat Ion Popescu.

În urma recensământului, a rezultat că judeţul Braşov are o populaţie de 515.000 de locuitori, faţă de estimarea de 553.000. Ion Popescu spune că, la Braşov, estimarea a fost în plus faţă de recensământul din 2011, când Braşovul avea 549.000 de locuitori. Astfel se explică şi de ce în judeţ au fost recenzate doar 93,2% din persoanele estimate că ar avea reşedinţa aici.  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Droguri la festivalul rock de la Râşnov. Cu ce erau „înarmaţi” doi tineri care doreau să profite de pe urma evenimentului

Cum intrăm, cum circulăm şi cum ieşim din sensurile giratorii. Greşeala din legislaţie care încurcă tot

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare