FOTO Majoretele de la Râşnov au câştigat Cupa Naţională Valahia la toate categoriile de vârstă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La competiţia naţională, organizată în weekend la Târgovişte, au participat 320 de copii organizaţi în 21 de echipe, reprezentănd 8 judeţe: Braşov, Bucureşti, Buzău, Dâmboviţa, Ilfov, Giurgiu, Prahova şi Tulcea.

Echipa din Râşnov a participat la secţiunea “Cheerleading” cu trei echipe, la trei categorii de vârstă: cadete, juniori şi seniori şi a reuşit o performanţa deosebită, a câştigat locul I la toate cele trei categorii.

„Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut, având în vedere munca depusă de aceşti copii. În ultimele luni ne-am antrenat în fiecare zi câte două ore. Secţiunea de cheerleading la care participăm este una dintre cele mai spectaculoase secţiuni, dar şi cea mai periculoasă. De aceea vă pot spune că suntem foarte mândri de cadetele noastre, grupa care conţine copii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. A fost pentru prima dată la noi în ţară, când o grupă de cadete a participat la secţiunea de cheerleading, şi suntem deodebit de încântaţi că noi am reuşit să depăşim aşteptările cu această premieră la nivel naţional. Vreau să mulţumesc pe această cale, Primăriei Râşnov, care împreună cu Consiliul Local şi cu Clubul Sportiv F.C. Râşnov au fost alături de noi şi ne-au susţinut financiar, părinţilor acestor copii care ştim că depun eforturi pentru a-şi susţine şi încuraja copii, dar mai ales vreau să mulţumesc copiilor care depun eforturi uriaşe pentru a fi cei mai buni“, ne-a declarat managerul echipei, Cătălin Nan.

Majoretele de la Râşnov şi-au confirmat încă odată, dacă mai era nevoie, supremaţia naţională. Trupa de la Braşov are deja în palmares două titluri de campioni naţionali, un titlu de campioni balcanici, şase locuri I la diverse concursuri şi o prezenţa în semifinal Românii au Talent. Anul acesta majoretele de la Râşnov vor participa la emisiunea România Dansează.

Pe aceeaşi temă:

Majoretele de la Râşnov, senzaţie la Românii au Talent

Majoretele de la Râşnov, campioane naţionale

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată