Fazanul, o nouă comedie la Teatrul „Sică Alexandrescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Savuroasa comedie a lui George Feydeau va fi pusă în scenă vineri, la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu, atunc când va avea loc avanpremiera. 

Dramaturgul francez este binecunoscut pentru farsele şi vodevilurile sale. În perioada Belle Epoque, al cărui reprezentant este şi Feydeau, acestea au avut o foarte pronunţată dezvoltare, punând bazele unui gen cu foarte multă culoare, mai ales în teatrul francez: comedia bulevardieră.  

Spectactorii vor avea întâlnire, în primul rând cu Pontagnac. Un cuceritor înveterat. El o urmăreşte pe frumoasa Lucienne până acasă, făcându-i avansuri. În timpul acesta, apare soţul Luciennei, care nu este altul decât Vatelin, un bun prieten de-al lui Pontagnac. Vatelin, cunoscându-l bine pe Pontagnac, îl iartă. Dar, un eveniment neaşteptat va semăna discordie: Maggy, fosta amantă a lui Vatelin, de pe vremea când acesta era la Londra, îl vizitează... De acest fapt profită Pontagnac, care îi  spune Luciennei că Vatelin o înşală... Sătulă de escapadele soţului său, doamna Pontagnac, decide, la rândul ei, să divorţeze. Urmează o serie de împăcări şi despărţiri spectaculoase, pentru ca, în final, toată lumea să fie fericită... Doar Pontagnac este cel care va rămâne pe dinafară...

În această încrengătură de relaţii îi veţi putea întâlni pe: Demis Muraru, Maria Gârbovan, Marius Cisar, Oana Hodade, Ligia Stan, Gabriel Costea, George Custură, Viorica Geantă Chelbea, Bianca Zurovski, Mihai Bica, Mirela Borş, Oana Hui, Mircea Jida, Ciprian Mistreanu, Relu Siriţeanu.

Regia este semnată de Cristian Hadji Culea, decorul îi aparţine lui  Ştefan Caragiu, iar costumele, Lilianei Cenean.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”