Cum facem cea mai bună friptură de miel. Cum alegem carnea şi cum trebuie să o gătim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dacă faceţi friptură de miel alegaţi pulpa din spate. FOTOmancareadeacasa.ro

Mielul nu lipseşte de pe Masa de Paşte. Pentru a face o friptură gustoasă este bine să alegeţi pulpa din spate şi să marinaţi carnea înainte să o puneţi la cuptor.

Cel mai bun miel este cel care are între 12 şi maximum 14 kilograme. Este cel mai fraged şi are grăsime atât cât trebuie, dar şi carne suficientă. Apoi, rebuie să ştiţi ce carne să folosiţi pentru friptură. 

„Dacă vreţi să faceţi friptură la cuptor, cel mai bine este să alegeţi pulpa din spate. Este perfectă şi are carne din belsug. Cotletele de miel se fac foarte bine la grătar şi înainte să le serviţi este bine să puneţi pe ele puţin unt cu verdeţuri. Aşa vor fi mai suculente. De asemenea, zona care are coaste se poată găti cu spanac, ca un stufat, şi este foarte gustos“, mai spune bucătarul.

Ce faceţi ca friptura să se topească în gură

Există şi câteva trucuri pentru ca friptura să fie şi mai fragedă. „Mielul în general este fraged, dar dacă doriţi să se topească în gură puteţi să îl marinaţi. Înainte să fie pusă în cuptor, carnea se poate marina cu ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper. Trebuie lăsat aşa cam două ore. 

Dacă vreţi să scăpaţi de miroul de oaie, atunci scufundaţi carnea în lapte clocotit de câteva ori, apoi luaţi de foc şi lăsaţi carnea de miel să stea în lapte cam o oră până se răceşte. Unele persoane preferă să scoată grăsimea, dar eu nu recomand acest lucru, deoarece friptura poate ieşi seacă. De asemenea, nu exageraţi cu condimentele la friptură. Veţi avea tot felul de arome şi nu veţi mai simţi exact gustul cărnii. Folosiţi condimentele clasice: sare, piper, poate puţin busuioc, usturoi şi ulei de măsline. Puteţi stropi friptura cu vin alb“, mai spune bucătarul.

Cum gătim friptura

Nu este suficient să puneţi carnea la cuptor şi atât. Dacă respectaţi nişte reguli simple veţi obţine un preparat delicios. 

„Carnea se scoate de la frigider, se aşază în tavă şi se lasă la temperatura camerei o jumătate de oră. Mielul se împănează cu usturoi, se pune sare şi piper, dar şi ulei de măsline. Se încinge cuptorul foarte bine la 220 de grade şi se pune friptura. După 20 de minute se scoate, se stropeşte cu vin alb şi pe pune înapoi la cuptor la 180 de grade. Se lasă aşa o oră sau două în funcţie de cuptor, dar verificaţi din când în când să nu se ardă. La final acoperiţi friptura cu o folie de aluminiu şi lăsaţi aşa 15 minute. Astfel, toate aromele vor rămâne în friptură“, mai spune bucătarul. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte