Cea mai mare firmă de taxi din Braşov a făcut bani grei folosind aparate de taxare măsluite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de taximetre au fost percehziţionate. FOTOnewsbv.ro

Cea mai mare razie din istoria Braşovului, desfăşurată marţi, a scos la iveală faptul că Martax, cea mai mare compania de taximetrie din Braşov a făcut o evaziune de 5 milioane de lei. Metoda era una simplă: aparatele de taxat erau măsluite.

Potrivit procurorilor, în momentul în care un client nu cerea bonul fiscal, şoferul apăsa un buton, iar aparatul se reseta cu ajutorul unui flux electric. În loc să înregistreze contravaloarea cursei, înregistra doar 1,35 de lei, adică tariful de pornire care este mereu afişat pe aparat. Prin această metodă, patronii au reuşit să aducă statului un prejudiciu de 5 milioane de lei. Patronul companiei Martax, soţia şi fiica acestuia, dar şi un angajat care ar fi pus la punct sistemul de fraudă au fost reţinuţi de procurori. Toate persoanele reţinute sunt acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Şoferii companiei recunosc şi ei frauda. „Suntem obligaţi să facem asta chiar de către patroni. Aşa se scot ei de la plata TVA. Avem trei tipuri de ceasuri. Primele apărute şi folosite o perioadă nu se puteau curenta. La cele moderne, în schimb, se poate umbla, ca după o cursă, taxarea să fie redusă la preţul de pornire, respectiv 1.35 lei sau chiar la zero, ca şi cum nu s-ar fi efectuat cursa. Astfel, la sfârşitul unei zile de stat în trafic, să zicem la 30 de curse efectuate, în medie timp de 15 ore, pe bonuri sunt predaţi circa 40 de lei, în timp ce încasările se ridică la 250 de lei“, a spus un şofer care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

Razia taximetriştilor a fost cea mai mare din istoria Braşovului. La acţiune au participat 300 de poliţişti, jandarmi şi procurori. Toate taximetrele din trafic au fost oprite şi escortate în parcarea de la Roman SA unde au fost percheziţionate. 159 de maşini ale companiei Martax au fost scoase de pe străzi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat