Angiograful braşovean, tras pe linie moartă 11 luni pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angiograful de un milion de euro de la Spitalul Judeţean Braşov funcţionează doar o lună pe an, din lipsă de fonduri. Doar 22 de bolnavi care au nevoie de stenturi sunt trataţi într-un an cu ajutorul angiografului de la Braşov, pentru că acesta este numărul maxim de intervenţii decontate de minister.

Angiograful aşteptat ani întregi la Braşov, atât de specialişti, cât şi de cardiaci, riscă să devină doar o piesă de mobilier în Spitalul Judeţean. Cu aparatul, care valorează peste un milion de euro, se realizează acum doar 22 de intervenţii de montare de stenturi, pe an.

Banii pentru stentare sunt veniţi prin programul naţional de cardiologie intervenţională al Ministerului Sănătăţii şi sunt foarte puţini. Fondurile alocate ajung, într-un an întreg, doar pentru 22 de pacienţi care au nevoie de stenturi. În aceste condiţii, activitatea este extrem de restrânsă şi este mare păcat că nu folosim angiograful la capacitate maximă. Am putea face în mod normal câte 3-4 de astfel de intervenţii zilnic", a explicat Marius Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean Braşov.

Nu sunt nici specialişti

Cele 22 de intervenţii de montare de stenturi se realizează în mai puţin de o lună, aşa că, din lipsă de fonduri, 11 luni pe an, angiograful rămâne nefolosit. Pentru că intervenţiile sunt o raritate, Spitalul Judeţean Braşov nu are nici specialişti pe cardiologie intervenţională. Când unitatea medicală are bani de stenturi, reprezentanţii spitalului încheie un contract de câte o lună cu specialişti din alte centre care vin la Braşov ca să trateze câţiva bolnavi. „Aducem medici din alte părţi pentru o lună, care sunt plătiţi cu un salariu aferent muncii lor. Este vorba de sume mici, noroc că oamenii sunt pasionaţi de ceea ce fac", adaugă Marius Neculoiu.

Liste de aşteptare cu sute de pacienţi

În medie, lunar, zece pacienţi braşoveni se aleg cu recomandarea montării unui stent, deci, pe an, numărul pacienţilor care ar avea nevoie de o astfel de intervenţie trece de 120. Medicii încropesc liste de aşteptare, dar nu pot efectua intervenţii în afara celor decontate de minister. În aceeaşi situaţie dificilă se regăsesc şi pacienţii care au nevoie de alte investigaţii cardiologice.

 „Am fost internat la Cardiologie, în luna iunie. M-au ţinut în spital zece zile pentru că medicul a vrut să îmi facă o investigaţie cu angiograful şi a tot aşteptat să vină un specialist de la Târgu-Mureş, care ştie să umble cu acel aparat. Nu se ştia exact când vine medicul respectiv, iar eu nu mai puteam aştepta. Până la urmă m-au extrenat şi mi s-a sugerat să merg la o clinică privată. Acolo am plătit 1.400 de lei pentru investigaţie. Din fericire analiza a ieşit bună şi nu am avut nevoie de stent", a spus Eugen Sârbu, unul dintre  pacienţii braşoveni cu probleme cardiace.

Un stent costă între 500 şi 3.000 de euro, iar pacienţii ar putea să şi-l cumpere singuri. La Braşov, nu se realizează intervenţii în acest regim, pentru că nu există o bază legală, iar spitalul ar putea fi ulterior târât în instanţă şi forţat să plătească daune consistente.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară