Un vânzător ambulant a fost omorât în bătaie de un grup de romi, la Brăila. Fiul său a fost lovit până a rămas inconştient

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 65 de ani şi-a găsit sfârşitul aseară pe o uliţă din comuna brăileană Vişani, după ce a intrat într-o altercaţie cu un grup de localnici de etnie romă, în urma căreia a fost bătut până când nu a mai dat niciun semn de viaţă.

Un buzoian de 65 de ani şi fiul său de 41 de ani au fost implicaţi în seara zilei de 26 august într-un incident ce avea să se termine tragic. Cei doi sunt vânzători de sare ambulanţi, iar ieri, 26 august, se aflau în localitatea brăileană Vişani pentru a-şi vinde marfa.

La un moment dat, s-au întâlnit pe una dintre uliţele satului cu un grup de localnici de etnie romă,  iar din motive ce urmează să fie elucidate de poliţişti, au intrat într-o altercaţie cu aceştia. Dovediţi numeric, cei doi buzoieni au fost snopiţi în bătaie.

Cel mai rău a fost lovit bărbatul de 65 de ani, care a murit la scurt timp după altercaţie, în urma traumatismelor suferite. Fiul său a fost bătut până la inconştienţă, revenindu-şi abia în această dimineaţă, când a anunţat Poliţia şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

O echipă operativă formată din mai mulţi poliţişti şi un procuror criminalist s-a deplasat la faţa locului pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul şi cine sunt agresorii.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete