Şoferiţă surprinsă în trafic de poliţişti cu peste 700 de kilograme de cartofi pentru care nu avea acte de provenienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au depistat în trafic o femeie de 51 de ani în timp ce transporta marfă cu un autoturism fără a deţine documente legale de provenienţă. Întreaga cantitate de cartofi a fost confiscată.

În noaptea de 9 mai, la ora 01,20, poliţiştii din cadrul din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila au oprit-o în trafic, pentru control, pe o femeie, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce transporta marfă cu un vehicul pe strada Smârdan.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că pentru cantitatea de 717 kilograme de cartofi, în valoare de aproximativ 2.800 de lei, aceasta nu deţinea documente legale de provenienţă. Întreaga cantitate de cartofi a fost confiscată şi predată, pe bază de proces-verbal, unei societăţi de profil în vederea valorificării”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, în baza legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG