Poliţiştii locali brăileni le dau un răgaz fumătorilor să se familiarizeze cu noua Lege Antifumat. Nicio amendă aplicată pe 17 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua Lege Antifumat nu a provocat, la Brăila, prea mare deranj în rândul autorităţilor, în prima zi în care a intrat în vigoare. Deşi se aşteptatu ca pe 17 martie să fie asaltaţi de reclamaţii formulate împotriva fumătorilor, cei de la Poliţia Locală au avut o zi calmă din acest punct de vedere. Nu s-a primit nicio sesizare şi, pe cale de consecinţă, nu s-a aplicat nicio amendă.

„Nu intenţionam oricum să aplicăm sancţiuni încă din prima zi. Vom lăsa o perioadă de tranziţie, pentru a se familiariza toată lumea cu noile prevederi ale legii. Deocamdată, mergem doar pe varianta avertismentelor”, ne-a declarat Georgică Tănase, seful Compartimentului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Brăila.

Persoanele fizice surprinse fumând în spaţii închise, delimitate de minimum doi pereţi şi un acoperiş, riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei. Pentru persoanele juridice, prevedrile legii sunt mult mai drastice. Acestea riscă o sancţiune 5.000 de lei, la prima abatere, apoi amendă contravenţională de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei, la a doua abatere, iar săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se va sancţiona cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

În acest context, patronii brăileni de cluburi, baruri sau restaurante se declară hotărâţi să sesizeze imediat organele de control, dacă vreun client nu reuşeşte să se abţină de la fumat înăuntru. "Dacă văd vreun client care fumează, sun la Poliţie. Nu pot să îmi asum riscul de a fi amendat ca persoană juridică, pentru că e cineva în club care fumează. Şi nici nu o să pot să mă bat cu respectivul şi să îi arunc ţigara din gură. Să rezolve organele de ordine acest lucru...", spune Cătălin Curcă, patronul clubului "The Music Pub", situat în centrul vechi al Brăilei.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea