Pedeapsa primită de un asistent medical care a agresat sexual o adolescentă chiar în timpul unei ședințe de recuperare

0
Publicat:

Bărbatul de 36 de ani este acuzat de procurori că a dezbrăcat și pipăit o fată de 15 ani în timpul unei ședințe de gimnastică medicală. Judecătorii i-au interzis  să mai  profeseze ca fizioterapeut şi kinetoterapeut timp de cinci ani.

Fata de 15 ani a fost agresată sexual de asistentul medical FOTO Shutterstock

Judecătoria Brăila l-a condamnat în 19 februarie pe Aurelian Cristian Bardaș, asistent medical, la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru agresiune sexuală.

Bărbatul de 36 de ani a fost obligat de judecători să îi achite victimei sale daune morale de 20.000 de lei pentru trauma suferită în urma abuzului sexual la care a fost supusă. Decizia instanței nu este definitivă.

Asistentul medical lucra la Spitalul 3 din Brăila când a fost acuzat de o adolescentă de 15 ani că a agresat-o sexual.

„În urma probatoriului administrat, la data de 23 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Brăila-Biroul Investigații Criminale l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Brăila.

În fapt, la data de 3 mai, barbatul, în calitate de asistent-specialist, ar fi agresat sexual o minoră de 15 ani, din orașul Însurăței, în timpul unei ședințe de recuperare efectuată în cadrul unui spital de pe raza municipiului”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Judecătoria Brăila a admis ulterior propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 36 de ani pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila.

Fata de 15 ani din orașul brăilean Însurăței a depus plângere penală pe 4 mai 2023 împotriva asistentului medical de 36 de ani sub acuzația de agresiune sexuală.

Adolescenta a mers la Spitalul 3 din Brăila pentru efectuarea unei ședințe de gimnastică medicală întrucât suferă de scolioză, dar a avut parte de un cu totul alt gen de tratament.

Fata le-a spus polițiștilor că asistentul medical ar fi dezbrăcat-o și pipăit-o.

„La data de 3 mai, în timpul unei ședințe de recuperare efectuată de un asistent-specialist, în vârstă de 36 de ani, din Brăila, ar fi fost agresată sexual de către acesta. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, precizau atunci reprezentanții IPJ Brăila.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile