Mâine, în Grădina Publică a scriitorului Panait Istrati din Brăila, începe Festivalul Florilor. Vezi aici programul manifestărilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florarii, chiar şi cei mici, se întrec în aranjamente florale.

Manifestarea ţine până duminică şi include spectacole de muzică uşoară şi populară, dar şi concursuri de şah şi desene pe asfalt. Grădina lui Panait Istrati îmbracă straie de sărbătoare, începând de mâine, de la ora 16.00, când se dă startul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Florilor.

Oraşul cu salcâmi al lui Mihail Sebastian sau urbea cosmopolită evocată de Panait Istrati îmbracă straie florale începând de mâine. Nu întâmplător, evenimentul se desfăşoară în cadrul mirific al Grădinii Publice, unde este casa scriitorului brăilean Panait Istrati, precum şi foişorul în care, şi acum, ca în perioada interbelică, va cânta fanfara militară.

VINERI:

La ora 16.00, într-un spaţiu încărcat de flori de toamnă şi nu numai, vor cânta formaţiile de muzică populară de la Gemenele şi Însurăţei. Apoi va evolua Cenaclul „Steluţe Dunărene", iar pe seară, va avea loc un recital Lorra Music şi un concurs de şah.

SÂMBĂTĂ:

11.30 Recital Lorra Music, George Petrenco, Gabriel Ciubuc

12.30 Muzică de promenadă, Fanfara "Dunărea Albastră"

15.00 Spectacol al elevilor de la Liceul de Artă Hariclea Darclee

            Concurs de şah, Desene pe asfalt

DUMINICĂ

12.30 Muzică de promenadă, Fanfara Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila

13.30 Spectacol susţinut de elevii de la Palatul Copiilor

15.30 Recital Gabriel CIubuc

16.00 Recital muzică populară, Expoziţie de pictură, concurs de şah şi desene pe asfalt

Oraganizatori: Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie