Intrare liberă la Poliţie: vineri este "Ziua porţilor deschise" la IPJ Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii, sunt primii invitaţi ai oamenilor legii. FOTO: ADEVĂRUL

Mâine, 22 martie 2013, la orele 11:00, premergător sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, elevi din clasa a XI-a, de la Liceul cu Program Sportiv Brăila sunt invitaţi să fie oaspeţii poliţiştilor brăileni. Elevilor li se vor prezenta câteva dintre activităţile desfăşurate de poliţişti, fiind organizată o expoziţie cu tema „Arc peste timp” şi ateliere de lucru cu aparatura din dotarea Serviciilor Acţiuni Speciale, Criminalistic şi Rutier.

Vreţi să ştiţi cum se pregătesc poliţiştii brăileni pentru fiecare misiune în parte, pentru a-şi îndeplini cu succes îndatoririle de serviciu?! E simplu: mâine aveţi ocazia să pătrundeţi într-o lume aparrent necunoscută, o lume pe cât de dură, pe atât de în interesul vostru, al comunităţii.

Îndeosebi copiii sunt cei interesaţi, atraşi vizibil de această meerie. e astă dată, liceenii vor avea întâietate.

"De asemenea, poliţiştii de la Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii le vor vorbi liceenilor despre delincvenţa juvenilă, pentru a evita să devină victime sau autori ai infracţiunilor comise cu violenţă, iar cei de la Serviciul Resurse Umane le vor prezenta materiale de studiu pentru aceia care vor dori să aleagă meseria de poliţist, urmând cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”- Bucureşti sau ale şcolilor de agenţi de poliţie de la Câmpina şi Cluj Napoca", ne-a declarat inspector principal Jenel Şogor, purtător e cuvânt al Inspectoratului e Poliţie Judeţean Brăila.
Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană