Brăila:Două bătrâne au fost salvate aseară în ultimul moment dintr-un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au stins incendiul în câteva minute

O bătrână de 96 de ani şi fiica ei de 77 de ani au fost la un pas de moarte aseară. Din cauza unei prize defecte în apartamentul locuit de Ecaterina M., de 96 de ani şi fiica ei, situat pe strada Simion Bărnuţiu Bl. A3, o canapea şi un televizor au luat foc şi au generat o cantitate mare de fum. Speriată, fiica bătrânei a ieşit pe holul blocului cerând ajutor.

Vecinii au reuşit să o scoată la timp pe femeia de 96 de ani, bolnavă şi imobilizată, din apartament.

„Pompierii au intervenit şi au lichidat incendiul, astfel că la ora 21.35 au raportat încheierea misiuni. Deoarece a fost generat foarte mult fum toxic a fost solicitată prezenţa unui echipaj de la Ambulanţă care a acordat primul ajutor celor două femei", ne-a declarat mr. Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" al judeţului.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!