ANCHETĂ: Familia victimei de la Surzi nu a cerut niciun leu despăgubiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două instanţe l-au condamnat pe criminal la 22 de ani de închisoare, dar soţul şi fiica victimei nu cer despăgubiri. Ucigaşul, poreclit „Mutu", Mihai Negoiţă, a mai fost condamnat pentru viol asupra unei bătrâne. Procurorii susţin că a ucis-o pe Elisabeta Dogărescu în scop de jaf şi solicită.

Cazul tocmai a fost trimis la Curtea Supremă. Crima care a îndoliat Brăila, la sfârşitul lui august 2009, ar putea avea un deznodământ neaşteptat. Tribunalul Brăila, apoi şi Curtea de Apel Galaţi l-au condamnat pe Mihai Negoiţă, 35 de ani, zis „Mutu", la 22 de ani de închisoare şi 9 ani pedeapsă complementară, pentru că a ucis-o pe Elisabeta Dogărescu, 41 de ani, inspector la Asociaţia Surzilor, singurul lor translator.

Procurorii au declarat apel şi solicită pedeapsa maximă, invocând cruzimea cu care a ucis surdo-mutul, mobilul crimei şi faptul că, în trecut, a violat o bătrână.

Nu regretă crima

„În singura sa declaraţie, Negoiţă a arătat că nu regretă cele săvârşite. Iniţial, a fost audiat după citirea actului de acuzare şi a refuzat, zâmbind, să dea noi declaraţii. Starea de nervozitate de care s-a prevalat pentru a-şi explica furia cu care a ucis, nu poate fi reţinută. Am solicitat instanţei condamnarea lui la o pedeapsă orientată către maximul posibil prevăzut de lege", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul criminalist Marinela Coşniţă.

N-au vrut să-l vadă

Deşi aveau tot dreptul să facă acest lucru, soţul şi fiica victimei nu i-au cerut criminalului niciun leu. Nici măcar n-au vrut să vină la proces.
„Familia Dogărescu nu s-a constituit parte civilă, pentru că nu a vrut să-l vadă pe autor. Legea nu-i obligă să se prezinte la proces. Dacă ar fi solicitat daune, trebuia să vină şi să-şi susţină punctul de vedere, or, nu a fost cazul", a precizat judecător Vasilica Roş, purtător de cuvânt al Tribunalului Brăila.


Judecătorii care l-au condamnat pe „Mutu" la 22 de ani de închisoare consideră că acesta nu a ucis în scop de jaf, aşa cum susţin reprezentanţii acuzării, „ci pentru că a fost enervat de comportamentul victimei".
Este şi motivul pentru care asasinul a fost judecat pentru omor calificat, în loc de omor deosebit de grav (prin cruzime), cum au propus procurorii.
Schimbarea încadrării juridice a faptei a fost, de fapt, principalul motiv pentru care Parchetul a declarat apel împotriva hotărârii de condamnare a lui Negoiţă.


Elisabeta Dogărescu terminase a doua pe facultate şi era singurul translator autorizat al surdo-muţilor din Brăila. Încă din gimnaziu, a fost prima la învăţătură.

Moartea ei a îndoliat nu doar o familie, ci o înteagă comunitate. Sute de brăileni au condus-o pe ultimul drum. Rudele ne-au povestit că ar fi vrut să-i vadă chipul, pentru ultima dată, dar femeia nu mai avea chip.
Un văl îi acoperea ceea ce, cândva, fusese faţa zâmbitoare, cu ochi albaştri.
De altfel, imagini de coşmar erau la locul faptei, în biroul de la Asociaţia Surzilor. Pereţi stropiţi de sânge, victima zăcând cu capul zdrobit, iar alături o sticlă goală de şampanie - arma crimei.
Atât de mare a fost miza pentru prinderea ticălosului, încât a fost nevoie şi de implicarea SRI-ului. Culmea, până şi la reconstituire, Negoiţă zâmbea sfidător. Nici vorbă să-i pese că a lăsat o fată de 19 ani, care tocmai intrase la facultate, orfană de mamă.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”