Adolescentă exploatată sexual de traficanţii de droguri. Ce au găsit poliţiştii la percheziţiile domiciliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: breakingnews.md

Trei persoane au fost reţinute şi alte trei sunt cercetate sub control judiciar, în urma unei acţiuni a  poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, în cadrul unui dosar penal de trafic de droguri şi trafic de persoane.

Pe 9 februarie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Brăila, au efectuat 7 percheziţii la imobilele folosite de 11 membri ai unei grupări care, începând cu luna noiembrie 2019, au comis infracţiuni de trafic de droguri şi trafic de persoane.

”Din cercetări a reieşit că cei în cauză ar fi constituit un grup infracţional organizat, ar fi efectuat operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi ar fi exploatat sexual o minoră, în municipiul Brăila”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate 70 de grame de haşiş, 140  de grame de substanţă vegetală mărunţită, de culoare verde, 13 grame de substanţă pulverulentă, albă, 3 ţigarete confecţionate artizanal şi 7 telefoane mobile.

Procurorii DIICOT Brăila au reţinut, pe bază de ordonanţă, doi bărbaţi, de 38 şi 29 de ani, precum şi o femeie, de 38 de ani.  Pentru alţi trei tineri, de 17, 21 şi 26 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Drogurile descoperite de poliţişti în urma percheziţiilor FOTO IPJ Brăila

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Droguri vândute la petreceri „techno”. Traficanţii de substanţe interzise au fost arestaţi VIDEO

Infecţiile cu HIV şi hepatitele virale explodează la Bucureşti. Consumatorii de droguri injectabile nu mai primesc seringi gratuite

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”