Accidente rutiere soldate cu trei răniţi şi un cal mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
38 de noi poliţişti la Brăila. FOTO: ARHIVĂ

Ieri, 25 septembrie a.c., în jurul orelor 15.15, brăileanul B.G. (58 de ani), în timp ce conducea un autobuz de transport public de persoane, pe Șoseaua Râmnicu-Sărat, dinspre strada Alexandru Vlahuţă către DE 87, a efectuat viraj la stânga pentru a intra în curtea unui imobil şi nu a acordat prioritate de trecere mopedului condus de regulamentar din sens opus de C.M., intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a mopedistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgență Brăila, pentru îngrijiri medicale, nerămânând internat.
Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Ieri, 25.09.2012, în jurul orelor 17.50, B.E. (20 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe strada 1 Decembrie 1918, a surprins-o şi accidentat-o pe brăileanca V.F. (57 de ani), care traversa strada prin loc nepermis.
În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale uşoare pentru care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgență Brăila, unde a primit îngrijiri medicale, fără să rămână internată.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că victima avea în aerul expirat 0,10 mg/l alcool pur.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Aseară, la orle 20.35, Z.D., din oraşul Însurăţei, a sesizat la Poliţie, apelând numărul de urgenţă 112, faptul că, pe DE 584, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei oraşul Însurăţei care a efectuat cercetări, stabilind următoarele:
În jurul orelor 20.30, R.I. (33 de ani), din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, în timp ce conducea autoturismul, pe DE 584, în afara localităţii Însurăţei, la km 42+100 metri, a surprins şi accidentat mortal un cal lăsat nesupravegheat, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a lui V.S. (26 de ani), din oraşul Măcin, pasager în maşină, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea proprietarului calului.

Sancţiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier

În ziua de 25 septembrie 2012, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele din municipiul şi judeţul Brăila pentru prevenirea şi combaterea comiterii infracţiunilor şi contravenţiilor rutiere.
Poliţiştii au constatat 29 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 10.710 de lei, şi au ridicat în vederea suspendării două permise de conducere.

A decedat după ce a ajuns la domiciliu

La sediul Postului de Poliţie Comunal Frecăţei s-a prezentat S.P., care a sesizat că fratele ei, G.M. (38 de ani), din comuna Frecăţei, se află decedat la domiciliul lui.
Fiind examinat cadavrul, s-a constatat că acesta nu prezintă semne vizibile de violenţă.
Din primele verificări a rezultat că, în seara anterioară, victima a consumat băuturi alcoolice la un local din comună, după care a plecat acasă, fiind în stare avansată de ebrietate. În jurul orelor 21.30, bărbatul a fost găsit căzut pe marginea drumului de către doi localnici, care l-au ajutat să se deplaseze la domiciliul său.
Întrucât victima se afla în stare de inconştienţă, unul dintre localnici a solicitat, prin apelul de urgenţă 112, intervenţia ambulanţei. După efectuarea manevrelor de resuscitare, personalul medical a constatat decesul acesteia.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braila, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii