Profesoară criticând vaccinarea anti-COVID-19, la şcoala unde se pregătesc elevi pentru domeniul medical: „Du-te, frate, dacă vrei să ajungi legumă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Doina Amarandei FOTO Doina Amarandei/Facebook

O profesoară de muzică care predă la un liceu din Botoşani a criticat vaccinarea anti Covid-19, în timpul orelor de curs. Ministrul Educaţiei anunţă că va trimite Corpul de Control la Botoşani, în acest caz.

O cântăreaţă de muzică populară care predă muzica la Liceul „Grigore Antipa“ din Botoşani şi-a exprimat opiniile anti vaccinare Covid-19 în timpul orelor de curs. 

Profesoara Doina Amarandei le-a spus elevilor că vaccinurile îi vor transforma în legume peste doi ani şi că cei care se vaccinează sunt de fapt cobaii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 

În plus, le-a sugerat elevilor că există o conspiraţie şi că oamenii sunt omorâţi în spitale ca la abator. Tot discursul anti-vaccin a fost filmat pe ascuns de elevi. 

„Du-te frate dacă tu vrei să ajungi legumă”

Incidentul a avut loc în ziua de 14 octombrie a.c., în timpul orei de muzică la clasa a VII-a. Profesoara Doina Amarandei, cunoscută ca interpretă de muzică populară, a început să le explice elevilor cât de nocive sunt de fapt vaccinurile anti-Covid şi că în doi ani riscă să devină legume dacă se imunizează. 

Profesoara a fost înregistrată pe sub bancă de elevi, cu telefoanele mobile. În plus, cadrul didactic nu purta nici mască, deşi este obligatorie în şcoli. 

”Chiar şi aici la şcoală m-am contrazis cu domnii colegi, cei care sunt vaccinaţi. Cei care nu sunt vaccinaţi îmi dau dreptate. Care sunt vaccinaţi, de acum, ce să mai spună? Nu mă mai contrazic cu nimeni, că îmi fac inimă rea şi nu are rost. Fiecare face cum vrea cu corpul lui. (....) Du-te, frate, dacă vrei să ajungi legumă peste doi, să fii experimentul şi cobaiul la nenorociţii ăştia de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii”, precizează profesoara în acelaşi video, ajuns în posesia celor de la Libertatea

”Testele sunt gata pozitive”

Profesoara şi-a continuat discursul în timpul orei de curs şi le-a explicat copiilor de 13 ani că toate testele Covid sunt gata pozitive, şi că totul este o uriaşă conspiraţie, în care oamenii sunt omorâţi în spitale. 

„Testele sunt gata pozitive. Poate aţi auzit la ştiri. Eu nu am nimic cu nimeni, Doamne fereşte, faceţi ce vreţi, dar sunteţi tineri, copii, aşa. Acuma am ajuns exact ca la Auschwitz, dacă te duci în spital nu mai ieşi viu de acolo. Exact ca la un abator. Te-ai dus acolo, ţi-o făcut cruce”, a adăugat profesoara. 

Ba chiar a dat şi exemplul unchiului său care a murit - spune aceasta - după ce a ajuns la spital cu o durere la picior. 

În urma apariţiei în spaţiul public al înregistrărilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei au decis să demareze o anchetă la acest liceu. 

Ministrul Sorin Câmpeanu spune că profesoara nu este plătită să emită opinii personale şi în plus nu poartă mască, tocmai de aceea va fi sancţionată drastic putând merge până la pierderea locului de muncă. 

Culmea, la Liceul „Grigore Antipa” din Botoşani se pregătesc de obicei copiii şi adolescenţii care vor să intre în sistemul medical. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Argeş: Peste 30 de localităţi, inclusiv municipiul Piteşti, sunt în carantină de noapte sau de weekend

Statistica din Olt: 70 decese COVID în 15 zile. Criza de medicamente se adânceşte. „Stocuri de Remdesivir şi Tocilizumab nu avem. Cum se aduc, cum se epuizează“

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG