Povestea coloşilor din piatră care „păzeau” Cetatea Bistriţei. Construcţiile medievale au fost dărâmate, după ce sute de ani au asigurat cetatea

Încă înainte de 1500, Bistriţa era o cetate greu de cucerit, mai ales datorită zidurilor trainice, dar şi a coloşilor din piatră şi lemn ce permiteau pătrunderea în micul burg săsesc. Cele trei porţi de intrare în cetate, care ajungeau chiar şi la 34 de metri înălţime, au fost dărâmate în 1850, pentru a le face loc noilor construcţii.

Dacă la începuturi, Bistriţa era o aşezare de tip sătesc, alcătuită din construcţii din lemn, în timp, micul burg săsesc îşi înconjoară limitele cu ziduri, porţi impresionante şi turnuri de apărare. Încă înainte de 1500, Bistriţa era deja o cetate greu de cucerit.

Cetăţenii erau şi ei implicaţi în apărarea cetăţii, fiind organizaţi şi pregătiţi pe principiul breslelor, având obligaţia să menţină într-o stare foarte bună fortificaţiile şi să le apere în caz de pericol.

Trei mari porţi  şi alte două secundare asigurau intrarea în cetate şi-i blocau pe intruşi. Este vorba despre Poarta Lemnelor, asigurată de bresla pielarilor, Poarta Ungurească, apărată de breasla cizmarilor şi Poarta Spitalului, asigurată de breasla cojocarilor.

Cea mai mare era Poarta Ungurească, ce avea o înălţime de 34 de metri, o lăţime de 11 metri, iar zidurile de legătură  aveau şi ele o lăţime de 2,8 metri. Aceasta se închidea cu ajutorul unui zăvor din lemn. Zidăria era realizată din piatră brută.

Toate porţile erau păzite de câte două persoane cele mari şi de câte una cele secundare. De asemenea, pe coronamentul zidurilor cetăţii patrulau paznici ziua şi noaptea. În exteriorul zidurilor erau amenajate şi alimentate cu apă şanţuri ce îngreunau apropierea atacatorilor.

Bistriţa a rămas o cetate fortificată până în 1850, având chiar dezvoltaţi meşteşugari care asigurau armele sau muniţia.

„Bistriţenii, prin meşterii săi, erau renumiţi în varii domenii: construcţii civile şi strategice, arme de foc şi tradiţionale, muniţie ş.a. Din această cauză, în repetate rânduri domnii moldoveni şi principii transilvăneni şi chiar Mihai Viteazul au cerut ajutoare armate, meşteri, doctori, furnituri de război şi, nu în ultimă instanţă, bani din partea bistriţenilor”, precizează Constantin Sănduţă în „Timpurile Bistriţei”.

Fortificaţiile îşi pierd din importanţă după jumătatea secolului al XIX-lea, iar menţinerea şi întreţinerea lor ar fi generat costuri importante care nu-şi aveau locul. Astfel, în 1855, Consiliul oraşului decide să fie demolată partea superioară a zidului cetăţii.  

Informaţii preluate din „Timpurile Bistriţei” de Constantin Sănduţă

Vă mai recomandăm:

Cum a păgubit vizita Reginei Isabella din 1549 Cetatea Bistriţei. Căni şi linguri de argint, printre daruri

Printre capetele încoronate care au vizitat Cetatea Bistriţei de-a lungul vremii s-a numărat şi Regina Isabella, văduva lui Ioan Zapolya, care şi-a făcut apariţia la Bistriţa însoţită de fiul său, dar şi de un alai impresionant. Deşi a poposit la Bistriţa doar câteva zile, cetatea a cheltuit aproape 600 de florini, cât o casă impunătoare, pentru capriciile reginei.

Capetele încoronate, atrase de pământ bistriţean. Cum a fost decapitat conducătorul cetăţii Bistriţa pentru că a dezertat în oştile lui Petru Rareş

Nu puţine au fost capetele încoronate care au vizitat de-a lungul timpului Cetatea Bistriţei. Dacă vizita unora a trecut neobservată, alţii au dus la moartea unor mai mari ai cetăţii. Este şi cazul conducătorului cetăţii Andreas Beuchel, care a fost decapitat în piaţa centrală, fiind acuzat că a dezertat în oştile lui Petru Rareş.