FOTO Frumuseţile copilăriei, pe cărţi poştale. Pojum Edith ne poartă pe tărâmul viselor cu ajutorul ilustraţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără de 28 de ani din Bistriţa „se încăpăţânează” să ne poarte pe tărâmul viselor copilăriei cu ajutorul ilustraţiilor. Acestea iau forma cărţilor poştale, a invitaţiilor pentru nuntă sau botez sau chiar a gentuţelor.

Odată ce o cunoşti pe Edith şi îi vezi ilustraţiile, ai impresia că ai în faţă un adult ce pur şi simplu refuză să se desprindă de copilărie. Pojum Edith are 28 de ani, este din Bistriţa, însă lucrează în Cluj-Napoca, la Yardi, una dintre cele mai importante companii de IT din lume.

V-aţi întreba cum se împacă ştiinţele exacte cu arta? Ei bine, Edith le împacă cu succes. Îi plac ştiinţele exacte şi este fascinată de ilustraţii încă din copilărie.

„Din copilărie mi-a plăcut desenul şi cu timpul am tot experimentat cu diverse medii şi tehnici, iar în momentul de faţă lucrez mai mult cu acest stil care duce cu gândul la ilustraţia pentru copii. Am început cu desenul. Desenam întâmplările din viaţa mea de copil, apoi am experimentat cu cărbunele, desenam oameni şi formele acestora. Apoi am început să învăţ unele programe de grafică care mi se păreau fascinante şi am ajuns să combin cumva aceste două medii: desenul şi programele de grafică”, ne explică Edith.

Ilustraţiile realizate de Edith iau forma unor cărţi poştale, a unor invitaţii pentru diverse evenimente sau chiar a unor gentuţe. Cărţile poştale care se nasc din mâna tinerei reprezintă talent pur, şlefuit acasă prin ore şi ore de desen şi nu  la o şcoală de profil sau la cursuri care să o inveţe să dea viaţă personajelor pe care le visează încă de mică.

În jur de două ore are nevoie o carte poştală să prindă contur. Pentru realizarea cărţilor poştale Edith foloseşte de la creioane până la acuarele, care sunt mai apoi combinate cu programele de grafică.

Succesul pe care l-au avut cărţile poştale care pot fi găsite în mai multe magazine din Cluj-Napoca, cu preţuri cuprinse între 6 şi 8 lei, au determinat-o pe Edith în urmă cu trei ani să dezvolte din produsele muncii sale un brand, pe care l-a numit „cutie cards”.


„Participam la un concurs anual de felicitări dintr-o altă ţară. Ei mi le-au printat într-o serie şi mi-a plăcut cum arată. Apoi am pornit un site de trimitere felicitări online. Acum realizez mai mult pe hârtie”, povesteşte Edith cum a dat viaţă pasiunii sale.

Deşi a trecut de mult de vârsta copilăriei, Edith încă se inspiră din natură, din ce îi spun cei mici sau din situaţii comice de care se bate. Consideră că pasiunea sa transpusă în ilustraţii este o modalitate de a rămâne „prinsă” în copilărie, o perioadă pe care a îndrăgit-o foarte tare.

„Mi-a plăcut enorm copilăria, am mers cu părinţii de foarte multe ori în natură, ne-au plăcut animalele. Iubesc copiii enorm, mi-s tare dragi”, a completat Edith, care mai spune că ilustraţiile sale preferate sunt cele cu animale disproporţionate.

În viitorul apropiat, Edith va lucra la o carte pentru copii, dar şi la un nou site. Până una alta, aceasta se bucură că poate să provoace zâmbete sincere atât copiilor cât şi celor mai mari cu cărţile sale poştale.

Vă mai recomandăm:

Un tânăr bistriţean transformă banalele ceasuri în artă. Până şi simbolurile Bistriţei arată ora

Dan Lechinţan are doar 21 de ani şi de mai bine de trei ani confecţionează ceasuri personalizate. Comezile au început să curgă încă de când era în clasa a XI-a, pasiunea descoperind-o cu ajutorul unei teme date de un profesor de la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” unde a învăţat.

Cum se transformă o bucată de corn într-o operă de artă cu ajutorul unei freze dentare

De câţiva ani, Alexandru Sălăjan, un tânăr de 34 de ani din Baia Mare, îşi câştigă existenţa cu ajutorul bucăţilor de corn şi al frezelor dentare. Acesta sculptează diverse animale în secţiuni de corn. Alături îi este şi soţia, Maria, care se ocupă de „fineţuri”, dar şi de design.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete