Maşina Miliţiei care încă mai circulă pe străzile din Baia Mare. Proprietarul care a inscripţionat-o astfel o foloseşte doar la parade
0Bătrânele Dacii încă mai fac senzaţie la diferite evenimente destinate maşinilor de epocă. Dar când o veche Dacie devine maşină de Miliţie, parcă sentimentele încep să se amestece, pentru că aduce amintiri din „epoca de aur“ pe care nu toată lumea şi le mai doreşte.
Este cazul unei Dacia 1300 pe care proprietarul a transformat-o în maşină de Miliţie, asigurându-i toate cele necesare precum caroseriea în două culori – jumătate alb, jumătate albastru – însemnele Miliţiei, portavocea şi girofarul. Ca bonus, maşina a primit un claxon în două tonuri care aduce foarte aproape de sirenele vehii Miliţii. Deşi prima întrebare a fost dacă este legală inscripţionarea unui autovehicul cu aceste însemne, răspunsul a fost că, având în vedere că această insituţie nu există, nu este niciun impediment legal.
Maşina, donată în schimbul promisiunii că nu ajunge la fier vechi
Gheorghe Lupşa, proprietarul maşinii spune că nu a cumpărat, efectiv, maşina, ci i-a fost donată, singura condiţie fiind acea de a nu ajunge la fier vechi. ”Cred că sunt cam trei-patru ani de atunci, noi ne cunoşteam cu vechiul proprietar, dar mai mult prin intermediul ginerelui meu, pentru că ei au lucrat în Primărie amândoi. Maşina mi-a fost mai mult donată decât vândută, însă aceasta a fost singura condiţie, să nu ajungă la fier vechi”, spune el.
De altfel, acesta mărtuiseşte că şi el, la rândul lui a avut o astfel de maşină, de care însă a ”scăpat” imediat după revoluţie când a dat-o unui nepot. ”Şi acum îmi pare rău, pentru că, din păcate, el după un timp a dus-o tot la fier vechi, că nu se mai găseau piese pentru ea”, mai spune el acum. ”Maşina era valoroasă şi dânsul a oferit-o membrilor clubului Retromobil, şi a întrebat cine vrea să o ia. Niciunul nu s-a angajat să o ia şi să o facă, pentru că era ceva de lucru pe ea. Nu că nu era bună, dar băieţii dumnealui au tunat maşina după ce au crescut şi acum trebuia făcută cum a fost înainte. Băieţii au schimbat capotă, bare, clanţe, tampoane, piese care nu se mai găsesc. Şi asta a fost greu, să o aduc înapoi la forma originală”, explică proprietarul. Nu a făcut un calcul al investiţiei, dar crede că şi-ar fi putut cumpăra o altă maşină de aceeaşi bani.
Vânătoarea de cârtiţe
Istvan Ludescher, fostul proprietar al maşinii care a avut-o în posesie mai bine de 40 de ani, spune că familia lui a avut o legătură aparte cu această maşină. ”Am luat-o în 1970, a fost şi fost a 970-a maşină care a ieşit pe poarta fabricii”, începe el povestea. ”Am avut maşina peste 40 de ani. A fost prima mea maşină. Cât timp nu am avut copii, cu soţia mea am cutreierat toată Europa cu maşina asta. Europa Socialistă, bineînţeles pentru că în toate ţările socialiste asta a fost cea mai bună maşină”, îşi mai aminteşte el. ”Am fost până la Marea Baltică, am fost în Bulgaria, iar după ce s-au născut copiii, maşina a fost venerată de copii. În cazul băiatului meu cel mic, primul cuânt nu a fost nici mama, nici tata, ci ”kek auto” (maşina albastră, n.r.). Pe urmă cu ei am umblat peste tot”, mai spune el nostalgic, explicând, apoi cum aceeaşi maşin a fost foloită de cei doi băieţi pe timpu facultăţii.
”Când au crescut, au dat examen de conducere tot cu asta, iar facultatea au făcut-o pe rând, tot cu maşina asta. Eu între timp îmi luasem altă maşină. Când cel mare a fost la Timişoara la facultate a folosit-o, când a terminat el a intrat cel mic la facultate, tot la Timişoara şi, când au terminat cu toate astea, maşina a rămas afară în curte”, mai spune Istvan Ludescher.
Dar înainte de a încheia rememorarea, îi vine în minte ultimul episod în care s-a folosit de vechea maşină şi stîrneşte un val de râsete. ”Ultimul serviciu pe care mi l-a făcut maşina asta a fost vânătoarea de cârtiţe. În grădină, nu puteam să scap nicium de cârtiţe. Şi atunci am dus maşina în grădină, am tras un furtun pe ţeava de eşapament şi am băgat în galeriile cârtiţelor. Am lăsat-o să funcţioneze vreo trei ceasuri. Peste tot ieşeau din pământ gaze de eşapament. Vreo două săptămâni nu am mai văzut cârtiţe pe acolo, dar după aia au reapărut. Ăsta a fost ultimul serviciu, acum vreo 5-6 ani”, încheie el.
Înscrisul ”Miliţia”, pe folie magnetică
Maşina care după 45 de ani încă mai întoarce capete pe stradă nu a fost niciodată în Miliţie, fiind doar o replică. ”Noi am luat-o cam acum trei ani şi a durat cam un an şi jumate până când am găsit toate reperele. Avantajul e că avem accesul de la primul proprietar, care a adus-o pe roţi de la fabrică. Era culoarea ”bleu 68”, sunt coduri de culori reprezentative pentru Dacii. Starea era bună, n-am avut foarte multe de schimbat, dar trebuia actualizat”, povesteşte Dan Carpov, ginerele proprietarului, care l-a ajutat să readucă maşina într-o formă cât mai aproape de cea originală.
”N-am stat să facem un calcul a sumei investite, dar probabil că a fost aşa ca orice reparaţie capitală la o maşină”, mai spune el. ”În momentul în care am început restaurarea ne-am gândit la mai multe modele, am vrut să refacem culoarea orginală, dar codul era destul de greu de obţinut şi atunci am optat pentru ceva atipic. Plus că noi aveam nevoie în general pentru participarea la paradă de o maşină care să deschidă coloana oficială. Aşa că am dedicat-o cauzei. Şi acum, după poliţia locală sau rutieră, de obicei, noi suntem deschizătorii”, mai arată el, amuzat.
Chiar dacă legea nu interzice inscripţionarea cu însemnele fostei Miliţii, Dan Carpov mai precizează că înscrisul este pe folie magnetică, ce este folosită doar la parade. De asemenea, portavocea şi girofarul sunt folosite în aceleaşi situaţii.
Teoria conform căreia ”nimic nu e întâmplător” se confirmă aici, în povestea maşinii de miliţie. Dacă vechiul proprietar şi-a ales numărul de înmatriculare (MM 04) LGC, reprezentând iniţialele numelor fiilor lui (plus numele de familie), acesta s-a potrivit şi cu numele noului proprietar, ceea ce l-a şi determinat să-l păstreze.
Mai puteţi citi: