Primarii din Oneşti şi Prăjeşti şi-au pierdut mandatul. Laurenţiu Neghină şi Eugen Antica au fost condamnaţi pentru mită la Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 19 iunie, subprefectul Constantin Toma a semnat ordinul de încetare a mandatului pentru primarii Laurenţiu Neghină şi Eugen Antica. Edili au fost condamnaţi definitiv la 8 luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul de mită la Bacalaureat de la Podul Turcului, la sfârşitul lui 2013. Potrivit unei decizii recente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), îşi pierd şi mandatul primarii care au primit o condamnare cu suspendare.

Primarii Laurenţiu Neghină şi Eugen Antica şi-au pierdut mandatul de primar, potrivit ordinului semnat vineri, 19 iunie, de subprefectul Constantin Toma, care pune în practică o decizie a ICCJ prin care se dă un nou înţeles condamnării cu suspendare. Mai precis, nu numai aleşii care au condamnări cu executare îşi pierd fotoliul ci şi cei care au închisoare cu suspendare, care până acum îşi puteau continua fără probleme activitatea, în cazul în care soluţia judecătorilor nu limita expres asta.
Cei doi edili au dat şpagă, câte 2000 de lei, în vara anului 2010, pentru a obţine note de trecere la examenul de Bacalaureat, susţinut la Liceul „Alexandru Vlahuţă“ de la Podul Turcului. În noiembrie 2013, au fost condamnaţi definitiv la opt luni de închisoare, cu suspendare, şi la un termen de încercare de 2 ani şi opt luni.
Până luni, când se va întruni şedinţa extraordinară de Consiliu Local, Oneştiul nu are primar. Săptămâna aceasta a demisionat şi viceprimarul Nicolae Gnatiuc şi cel mai probabil, atribuţiile de primar vor fi preluate de consilierul Alexandru Cristea, de la UNPR, care va fi ales de colegi viceprimar şi apoi îi vor fi delegate atribuţiile de edil şef.
La Prăjeşti, locul  primarului„liberalul reformator“ Eugen Antica ar putea fi luat de viceprimarul  conservator Iulian Burcă. Eugen Antica a fost inculpat recent, într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bacău, pentru luare de mită dar şi alte tranzacţii ilegale, făcute în ultimii ani cât a fost edil şef.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”