Începe Raliul Moldovei Moineşti. Care sunt traseele şi câte echipaje se aliniază la start

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raliul Moldovei va începe joi, 30 iunie, cu două probe speciale  în jurul municipiului Bacău. La start se vor alinia 33 de echipaje. În prima zi de concurs, spectatorii vor putea vedea piloţii în traseele din jurul comunei Hemeiuşi şi a localităţii Trebeş.

Marţi, 28 iunie, de la ora 13 , la circuitul de karting Speed Park din Bacău a avut loc conferinţa prin care s-au anunţat coordonatele  Raliului Moldovei Moineşti. Evenimentul este sprijinit de autorităţile locale din Bacău, Moineşti şi Măgireşti, în parteneriat cu Asociaţia ACS Rally Spirit, condusă de pilotul Adrian Răspopa dar şi cu finanţarea unor sponsori.  „Anul acesta, la fel ca şi anul trecut, Raliul Moldovei Moineşti incepe cu probele din jurul Bacăului. Joi, începand cu ora 14:30, este programată sesiunea de teste de la Lespezi, apoi seara de la ora 20:00, va avea loc startul festiv in faţa Prefecturii din Bacau. Vineri, in prima zi de concurs, echipajele vor parcurge specialele Hemeiuş şi Trebeş de cate trei ori, apoi de la ora 18:00 vor evolua pe superspeciala Speed Park, care va fi transmisa în direct pe TVR3 si TVR Iaşi. Sâmbăta, ne vom îndrepta atenţia spre probele din jurul Moineştiului, unde concurenţii vor mai avea de parcurs 8 speciale, din care ultima, Vermeşti 3, va fi power-stage-ul raliului şi va fi de asemenea transmisa live de către cele doua televiziuni.” a declarat Adrian Raspopa, organizatorul competitiei, citat pe site-ul evenimentului.

Mîine, 33 de echipaje vor lua startul in Raliul Moldovei Moineşti, a cincea etapă din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop si Campionatul National Rally 2 Dunlop, care este programată i=în perioada 1-2 iulie. Potrivit organizatorilor, de pe 29 iunie sunt programate recunoasterile probelor speciale si tot astăzi, de la ora 18:30, toţi concurentii vor participa la un Rally Barbecue care se va desfăşura la Muzeul Urmaşilor Răzeşilor Găzari din Comuna Magireşti.
„Este o competitie care trebuie mentinuta sau, mai bine spus, extinsa. Trebuie sustinuta si mai bine pentru ca este un eveniment care poate genera venituri pentru Mun.Bacau. Pot sa va mai adaug faptul ca Institutia Primarului Bacau si Consiliul Local Bacau vor sustine financiar si logistic acest raliu, care reprezinta si un punct de atractie pentru orasul nostru. Cred ca de anul viitor Raliul Moldovei trebuie dezvoltat pentru ca in zona avem o infrastructura buna pentru motorsport si voi prezenta Consiliului Local un plan in acest sens.” a declarat primarul Bacăului, Cosmin Necula.

„Raliul Moldovei Moinesti a ajuns la cea de-a sasea editie iar acest lucru reprezinta o incununare a eforturilor noastre de a scoate municipiul Moinesti din anonimat cu lucruri bune. Mi-ar placea ca presa sa promoveze mai mult evenimentele pozitive care se intampla in Romania, nu numai in Moinesti. Suntem cei mai constanti sustinatori ai acestui raliu si as putea sa indraznesc sa spun ca vom fi si in continuare. Sper ca vremea sa tina cu noi si sa nu ne puna la incercare sa demonstram ca putem reface traseul intr-un timp foarte scurt.” a spus Viorel Ilie, primarul municipiului Moineşti.

Raliului Moldovei Moinesti 2016 este organizat de ACS Rally Spirit in perioada 30 iunie-2 iulie, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.