FOTO Judeţul Bacău, sub ploi torenţiale. A fost emis cod portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ploaie torenţială a căzut miercuri seara în judeţul Bacău. Pentru intervalul 20:40 - 21:40 a fost emis cod portocaliu.

Comitetele locale şi serviciile de voluntari acţionează pentru eliminarea apei din patru curţi şi decolmatarea a două podeţe în Glăvăneşti, au declarat reprezentanţii Prefecturii Bacău.

Precipitaţiile vor fi prezente şi în următoarea perioadă.

Începând din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi şi până la ora 23 a zilei de joi, 13 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de joi şi la începutul nopţii. Cantităţile de apă vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

Alte articole:

Ploile din ultimele zile au afectat mai multe comune băcăuane

Ploile continuă să fie prezente în judeţul Bacău până la sfârşitul săptămânii

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică