Deţinutul fugar de la Penitenciarul Bacău, prins de poliţişti după patru zile de căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jorj Martin Păftăluţă,deţinutul evadat din Penitenciarul Bacău

Jorj Marin Păftăluţă, deţinutul care a fugit din Penitenciarul Bacău, a fost capturat pe 1 septembrie, în jurul orei 19:30, în zona localității Vârteşcoiu, din judeţul Vrancea.

Omul, condamnat la  trei ani şi jumătate pentru furt calificat, a evadat în timp ce era dus la muncă, la săpat şanţuri, în municipiul Moineşti.

Peste 300 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în judeţele Bacău şi Iaşi pentru prinderea lui Jorj Marin Păftăluţă.

"Persoana privată de libertate a fost readusă în Penitenciarul Bacău în data de 02.09.2012, urmând a fi derulate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în acest caz. Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul Penal, cu închisoare între 6 luni şi doi ani", a declarat inspectorul Adrian Novac, purtător de cuvânt al Penitenciarului Bacău.

Rămâi pe bacau.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ!

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort