Crimă în Joia Mare. Suspectul este chiar fiul victimei. „Se consuma pe viaţă şi pe moarte”

0
Publicat:

Cel care a anunțat Poliția este fiul celui decedat, un bărbat de 32 de ani, care este acum și principalul suspect în acest caz. Tânărul avea interdicție să se apropie de locuința tatălui său.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili modul în care s-a comis crima FOTO arhivă Adevărul

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din comuna băcăuană Zemeș a fost găsit mort în casă, după ce fiul său a anunțat Poliția.

Tânărul de 32 de ani susține că nu ştie ce s-a întâmplat cu tatăl său, dar nu a știut să explice ce căuta noaptea în locuința acestuia, deși avea un ordin de restricție pe numele său.

Bărbatul spune că și-a găsit tatăl inconștient în casă, iar un echipaj medical de pe ambulanța care a sosit la fața locului a constatat că victima decedase.

Au fost mereu, şi Poliţia tot timpul e la ei. Băiatul se îmbăta şi îl bătea pe tac-su. S-a mai plâns la poliţie că l-a bătut, dar îşi retrăgea plângerea”, a declarat un vecin.

Vecinii spun că tatăl și fiul său se certau des și nu de puține ori a fost nevoie de intervenția polițiștilor pentru a-I despărți.

„Cam el era tartorul, bătrânul. Nu contribuia cu nimic în familie. Din ce am auzit. Nu ştiu, nu am văzut. Se consuma pe viaţă şi pe moarte. Sigur”, spune un alt vecin.

Tânărul de 32 de ani a fost dus de polițiști la audieri, iar anchetatorii fac cercetări la fața locului pentru a lămuri circumstanțele în care a survenit decesul victimei.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de articolul 188 din Codul Penal”, a precizat Corina Elena Avorniciţei, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul de 32 de ani riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil